ora de vara

Ora 3:00 a devenit ora 4:00 în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile au fost date înainte cu o oră. Duminică, 27 martie, devine astfel cea mai scurtă zi din an.

Odată cu modificarea orei, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de trei ore. În restul anului, diferența orară față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.

Trecerea la ora de vară este o practică în majoritatea ţărilor din Europa, Asia, America şi Nordul Africii, pentru a fi folosită mai eficient lumina naturală.

În România, regula trecerii la ora de vară se aplică în mod constant din 1979.

Ora de vară este valabilă până în ultimul weekend din octombrie, adică până la 30 octombrie 2016.

Trenurile de călători au plecat din staţii după ora de iarnă până la ora 3:00. După trecerea la ora de vară, trenurile au plecat din staţii la orele programate. Astfel, trenurile de călători care erau în trafic la ora 03.00, care a devenit ora 04.00, vor avea întârzieri.

Trenurile internaționale spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria circulă după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

De când se schimbă ora în România?

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00:00, şi prima duminică din octombrie, ora 01:00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979, scrie news.ro.

Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

Sursa: digi24.ro

 

Articole asemănătoare