Nici unul dintre cei 60.000 de elevi din județul Galați nu va mai primi, începând de luni, lapte la școală. Decizia a fost luată după ce, vineri seara, 17 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani din comuna Pechea au fost internați la Spitalul de Pediatrie din Galați cu toxiinfecție alimentară. Copiii băuseră laptele primit de la școală.

Decizia a fost luată de Consiliul Județean, instituție care coordonează programul guvernamental „Laptele și cornul".

Direcția de Sănătate Publică Galați a instituit sistemul de alertă rapidă în rețeaua medicală şcolară și a dispus inițial retragerea de la consumul elevilor a întregii cantități de lapte deja depozitat în şcolile din județ.

Între timp, autoritățile sanitare, dar și Poliția și Protecția Consumatorului fac o anchetă în cazul copiilor care au facut toxiinfectie.

În acest moment, toți cei 17 copii care au fost internați vineri se află în stare bună și urmează să fie externați, potrivit cadrelor medicale de la Spitalul de Pediatrie din Galați.

 

sursa: digi24.ro

 

Articole asemănătoare
Internațional
  • Vineri, 28 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

Până la 37 de ani a născut 38 de copii

O femeie din Uganda în vârstă de 37 de ani a ajuns la incredibila performanță de a da naștere la nu mai puțin de 38 de copii, relatează publicația „Daily Monitor” din Uganda, într-un articol preluat pe...