- Publicitate -

Doi oameni au fost ucişi de câini, într-un cartier din Râmnicu Vâlcea

Data:

Nepăsarea autorităţilor ucide. Doi oameni au fost omorâţi, în doar două luni, de o haită de câini care a băgat spaima în locuitorii unui cartier din Râmnicu Vâlcea. Autorităţile locale recunosc că sunt depăşite de situaţie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au întocmit in rem dosar penal pentru ucidere din culpă, adică desfășoară cercetări asupra faptelor în sine, fără să aducă până acum acuzații nominale, unor persoane.

- Publicitate -

Prima tragedie a avut loc în luna decembrie. O femeie a fost găsită ucisă pe un câmp din cartierul Copăceni. Două luni mai târziu, un bărbat a murit în aceleaşi chinuri.

„L-am găsit pe câmp acolo. 500 de muşcături i-au găsit," spune soţia bărbatului ucis de câini.

„Mergem pe cale legală, prima oară nu s-a făcut nimica,” adaugă fratele bărbatului ucis de câini.

- Publicitate -

Oamenii dau vina pe un adăpost improvizat, unde sunt zeci de câini, despre care spun că mai scapă din când în când.

„Împrejmuirea are vreo doi metri înălţime. Deci nu au cum să iasă de acolo," explică administratorul adăpost improvizat .

„Eu am salariaţii care pleacă la ora 11 în fiecare seară, eu trebuie să plec cu maşina din curte să-i duc în staţia de autobuz, indiferent că e noapte, că e zi,” spune un localnic.

- Publicitate -

Autorităţile locale sunt depăşite de situaţie.

„S-au primit sesizări şi din acel cartier, s-a intervenit, dar s-a intervenit în măsura posibilităţilor existente, din punct de vedere al persoanalului de la echipele de ecarisaj cât şi a cadrului legal,” declară Daniel Ionescu, purtător de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

În prezent, adăpostul de la Feţeni, din Vâlcea, care adăposteşte 400 de câini, a primit somaţie de evacuare de la autorităţi.

- Publicitate -

 

sursa: digi24.ro

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -