Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie”, a declarat că starea bebeluşului de la Mioveni este staţionară dar gravă. „Complicaţiile neurologice sunt departe de a fi stopate”, a spus medicul.

Din punct de vedere neurologic nu putem spune cum va evolua, nici ca prognostic vital, nici ca prognostic al sechelelor. Prognosticul este rezervat, nu avem argumente suficiente că această evoluţie neurologică este acum oprită. Acest lucru nu îl poate spune nici un examen clinic sau paraclinic. Este vorba depsre lanţul evolutiv al bolii”, a declarat Mihaela Bălgrădean.

Azi va fi externat un băieţel de zece luni, care a făcut dializă timp de 14 zile. Starea lui este foarte bună şi urmează să vină la control săptămâna viitoare, a adăugat medicul.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș-Cadariu, a fost şi în această dimineaţă, în vizită la spital: „Copilaşul din Mioveni este în acest moment stabil. Sigur că rămân toate problemele cu care ne confruntăm şi luptăm înainte. Am asistat la o întâlnire a tuturor specialiştilor care se ocupă de el şi sunt implicaţi în acest caz. Ceilalţi sunt bine, se vor anunţa externări, luptăm înainte!”

 

sursa: digi24.ro