Două mașini au căzut în râul Dâmbovița în două zile și două persoane și-au pierdut viața. Ieri, aproape 50 de persoane au ieșit în stradă, în zona Vitan,  pentru a cere montarea parapetului de protecţie pe cheiul Dâmboviţei şi repararea drumurilor din zonă.

Oamenii care au ieșit în stradă duminică sunt locuitori ai unui cartier de pe Splaiul Unirii și au vrut, prin acțiunea lor, să atragă atenţia că lipsa parapetului sau a gardurilor pe cheiul Dâmboviţei a dus la decesul a două persoane şi la rănirea gravă a altor două, într-un interval de doar 48 de ore.

“Este un demers civic pentru conştientizarea deficienţelor de infrastructură rutieră şi un semnal de alarmă tras de cetăţeni ca autorităţile să aplice prevederile legale. În cazul de faţă, lipsa parapetul sau a gardurilor, lipsa marcajelor corespunzătoare au dus la decesul recent a doi oameni, dar şi la alte victime. Poliţia Rutieră este obligată să sancţioneze administratorul drumului dacă sunt gropi, lipsesc marcaje, indicatoare, parapet, tot aşa cum şi noi suntem sancţionaţi dacă nu purtăm centura sau depăşim viteza. Legea este pentru toţi. Cea mai stringentă problema acum este lipsa gardului”, a spus Alexandru Vîlvoi, membru fondator al Asociaţiei “România fără gropi”, potrivit news.ro.

Protestul a durat o oră și jumătate, timp în care oamenii au mers cu maşinile în marş, pe cheiul Dâmboviţei.

Vineri, o șoferiță de 26 de ani a căzut cu mașina în râul Dâmbovița, în zona Vitan, și a murit. O zi mai târziu, o altă mașină a căzut în râu, tot în zona Vitan. Patru persoane, între care un copil, se aflau în autoturism, iar una din ele și-a pierdut viața.

 

 

sursa: libertatea.ro