Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că Guvernul nu va putea aloca bani pentru TVR înainte de luna iulie, când se face rectificarea bugetară, afirmând că până atunci trebuie luate măsuri “pentru a închide robinetul risipei la TVR” şi principala responsabilitate revine Parlamentului.

“Ceea ce nu putem face oricât am vrea înainte de iulie este să dăm bani acum, în următoarele săptămâni televiziunii publice. Să dăm bani televiziunii acum ar însemna să luăm de undeva banii respectivi şi ar însemna să facem rectificare bugetară. Rectificarea bugetară este o idee de termen mediu, de câteva luni de zile, însă, până atunci, sunt câteva măsuri care ar trebui să fie luate pentru a închide robinetul risipei la TVR", a declarat premierul Dacian Cioloş, la finalul dezbaterii Comisiilor reunite de cultură şi buget ale Parlamentului.

Dacian Cioloş a afirmat că TVR are nevoie de o soluţie rapidă care să permită “gâtuirea pierderilor” de la TVR pentru ca, ulterior să fie găsite soluţi pentru a relansa activitatea TVR şi a lărgi baza de finanţare.

“Eu cred, pornind şi de la scrisoarea pe care conducerea TVR ne-a trimis-o şi nouă şi dvs, că la TVR se aşteaptă acum o soluţie rapidă. S-a evocat aici eventuala administrare specială sau o nouă administrare care să ia nişte măsuri de restructrare, dar oricare ar fi conducerea respectivă dacă nu va fi în măsură să ia nişte decizii urgente de restructurare nu vom putea gâtui pierderile care continuă. Abia după ce gâtuim aceste pierderi cred că putem reuşi să vedem care sunt soluţiile pentru a relansa activiatea TVR şi a lărgi baza de finanţare pe baza unui plan pe care cineva să şi-l asume”, a spus premierul.

Cioloş a susţinut că lărgirea bazei de colectare şi creşterea taxei TV, soluţii propuse în cadrul dezbaterii, “pot fi avute în vedere, însă, nu vor rezolva problema imediată, aşa cum se spunea mai devreme o să introducem banii printr-o sită”.

“Banii se duc în continuare pe măsuri care nu vor creşte performanţa TVR. Doamna director Irina Radu spunea că doar 5% din buget au fost bani investiţi în programe noi şi bani care ar putea să ajute televiziunea să se relanseze pe piaţa media”, a adăugat Cioloş.

Dacian Cioloş le-a transmis parlamentarilor că, în funcţie de deciziile pe care le vor lua cu privire la viitorul funcţionării şi conducerii televiziunii, “Guvernul va putea veni cu măsurile pe care le consideră fezabile în baza legilor actuale şi a responsabilităţii pe care o are”.

“Noi am venit cu o analiză legat de ce s-ar putea face în diferite situaţii sau în situaţii de statut diferit al televiziunii publice. (…) s-a vorbit despre o garanţie guvernamentală (care să permită TVR să facă un împrumut-n.r.). Trebuie să fie analizată de MFP pentru că, deşi garanţia nu înseamnă bani de la bugetul de stat, are un impact. Noi suntem în măsură să analizăm aceste posibilităţi. Am făcut deja o analiză, dar vom folosi această soluţie în funcţie de ce se stabileşte astăzi, aici”, a precizat şeful Executivului.

Dacian Cioloş a afirmat că “Guvernul vrea să se implice în măsura în care poate să o facă”, precizând că “în acestă situaţie, Parlamentul are o resposabilitate” şi este important ca fiecare să îşi asume responsabilităţie care îi revin.

Pe parcursul dezbaterii premierul a afirmat că Executivul aşteaptă propunerile parlamentarilor privind măsurile pe temen scurt privind situaţia TVR.

"Practic televiziunea continuă să acumuleze datorii fără posibilitatea de a relansa un proces de restructurare şi de relansare a activităţii, a performanţei. Ar trebui să vedem care sunt propunerile dumneavoastră legate de măsuri pe termen scurt, foarte scurt, în următoarele săptămâni, pentru că înţeleg că până în luna martie, dacă nu se iau nişte măsuri, televiziunea riscă să intre în incapacitate de plată. La sfârşitul lunii martie va trebui să numiţi şi un Consiliu de Administraţie nou. Ar fi bine ca acest nou Consiliu de Administraţie să aibă şi un mandat", le-a transmis premierul aleşilor.

Dacian Cioloş a susţinut că decizia privind rezolvarea situaţiei de la TVR este una politică.

"Măsuri pe termen mediu sau lung vor presupune şi modificări legislative, în funcţie de statutul pe care televiziunea l-ar putea căpăta pentru ca, pe viitor, să poată să îşi găsească locul în spaţiul concurenţial audiovizual şi să rămână sau nu cu atribuţia de serviciu public. Aici este o decizie politică ce trebuie luată", a spus Cioloş.

Cioloş a subliniat că ştergerea datoriilor nu este posibilă pentru că ar fi considerat ajutor de stat.

"Pur şi simplu ştergerea datoriilor, în momentul de faţă, care oricum nu ar rezolva problema pentru că în câteva luni TVR ar acumula din nou alte datorii, dar ştergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat, aşa cum stau lucrurile acum, legal, juridic, nu e posibil pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Deci, este o problemă legală, juridică şi în al doilea rând e o problemă de management. Chiar dacă ar fi posibil să ştergem datoriile, cred că asta ar trebui într-un context mai larg în care această ştergere a datoriilor să ofere noi oportunităţii televiziunii pentru a-şi relansa activitatea, dar asta presupune şi alte decizii de ordin politic", a spus Dacian Cioloş, pe parcursul dezbaterii.

 

sursa: gandul.info