Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz pozitiv cererilor de reținere și arestare formulate de DNA pe numele lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Cererea de reținere a lui Voicu a fost avizată cu 10 voturi „pentru” și 9 „împotrivă”, iar cea de arestare a primit 10 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”. Cererea lui Nicolae Păun a fost avizată cu 13 voturi „pentru”. Păun nu s-a prezentat la Comisia juridică.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit luni pentru a analiza cererile. Deciziile Comisiei juridice sunt consultative, hotărârea fiind luată de plenul Camerei Deputaţilor.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercuri sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Deputatul PSD Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani, toate în formă continuată.

Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată.

sursa: libertatea.ro