Conducătorii auto traşi pe dreapta nu au dreptul să ceară poliţistului să îi arate imaginile filmate de radar sau să ceară documente.

 

Poliţistul nu trebuie să-i arate şoferului niciun document. Certificatele metrologice ale radarului şi ale etilotestului sau imaginile înregistrate de aparatul care măsoară viteza se pot cere doar atunci când se ajunge în instanţă, anunţă televiziunile de ştiri.

„Poliţistul nu este obligat să informeze contravenientul cu privire la cadrul legal în baza căruia acţionează într-un anumit post sau itinerar de patrulare. Agentul constatator nu este obligat să prezinte contravenientului un act privind identitatea, întrucât o persoană fizică nu are competenţa de a legitima un poliţist", precizează Direcţia Rutieră.

De altfel, şoferii au multe obligaţii şi puţine drepturi. Conducătorul trebuie să stea în maşină şi să pună la dispoziţie toate actele ce-i sunt cerute. Are, însă, dreptul de a nu semna procesul verbal. Dacă totuşi o face, nu înseamnă că îşi recunoaşte fapta. În termenul legal de 15 zile documentul poate fi contestat în instanţă.

Opt din zece contestaţii sunt respinse de judecători ca neîntemeiate. De cele mai multe ori, şoferii spun că nu li s-a explicat ce au greşit sau că agentul care l-a amendat nu s-a prezentat.

Dar sunt şi procese pe care şoferii le câştigă. Ei profită de greşeli minore.

„Dacă se greşeşte cu ceva, mă refer la nume, la elementele de identificare ale contravenientului, o cifră din CNP poate să ducă la nulitatea procesului verbal, dar şi dacă este întocmit corect, pot fi invocate motive, prin înscrisuri şi martori, că nu aşa au stat lucrurile. Agenţii constatatori mai fac şi abuzuri," spune Sorin Sturzu, avocat.
sursa: gandul.info

 

 

Articole asemănătoare