Profesorii care le cer elevilor bani pentru scoala ar putea ajunge la inchisoare. Aceeasi pedeapsa ii paste si pe parintii care strang bani pentru fondul clasei. Un parlamentar vrea sa desfiinteze acest obicei si a scris o lege in acest sens.

"De sume se alege praful", spun multi parinti deranjati ca nu exista o evidenta a cheltuielilor. Dar toti spun ca scolile de stat, prost finantate, au nevoie de acest ajutor.

Cu un copil in clasa intai, la o scoala din Capitala, Ciprian Burada plateste lunar 30 de lei fondul clasei.

Ciprian Burada: "Ce se alege de ei? Praful si pulberea. Tocmai ce am discutat cu casiera si am intrebat-o la ce foloseste. Mi-a spus ca la sfarsitul anului scolar o sa-mi dea o lamurire."

Desi spune ca este ilegal acest obicei, domnul Burada da bani in fiecare luna, asa cum procedeaza multi parinti.

Ioan Flisc: "Sunt si parinti care sunt de acord cu practicile astea si pentru care suma nu li se pare exagerata"

Sub pretextul ca vor ce e mai bun pentru copiii lor, sunt si parinti care tin neaparat sa contribuie.

"Strangem noi parintii, cine vrea, sunt copii care nu isi permit pixuri, caiete, pentru materiale."

Invatamantul din Romania este si trebuie sa ramana gratuit, spune deputatul Cornel Comsa, iar multi parinti abia daca isi permit sa isi trimita copiii la scoala. Parlamentarul a scris o lege prin care parintii sau profesorii care strang bani de la elevi sa fie pedepsiti inclusiv cu inchisoarea de la 1 la 3 ani.

Cornel George Comsa, deputat neafiliat: “Am fost in situatia de a da bani la fondul clasei. Tin minte ca am dat la fondul scolii 50 de lei pentru amenajarea unui teren de fotbal, asta se intampla acum 20 de ani, si acum cand ma duc la Alba Iulia, trec pe langa scoala mea si vad terenul inca viran."

Totusi, legea educatiei le permite scolilor sa primeasca donatii si sponsorizari. Reprezentantii sindicatelor din invatamant nu ii incurajeaza insa pe profesori sa primeasca fonduri.

Simion Hancescu, presedinte FSLI: "Noi am sustinut intotdeauna ca profii nu trebuie sa se implice in colectarea acestor fonduri. Nu e corect sa apelezi la mila publica ca sa cumperi creta sau toner."

Initiativa legislativa va intra in dezbaterea deputatilor dupa ce se intorc din vacanta de iarna.
sursa: stirileprotv.ro