- Publicitate -

Clujenii au declarat război Bisericii

Data:

O biserică greco-catolică din Cluj-Napoca este reclamată de mai mulţi clujeni că poluează fonic prin zgomotul foarte puternic produs de clopote.

- Publicitate -

Unul dintre clujenii care locuiesc în zona în care este amplasată biserica a făcut o sesizare Primăriei Cluj-Napoca referitoare la această problemă.

"Locuiesc pe strada Henri Barbusse, în spatele bisericii greco-catolice. În luna decembrie 2013 la biserica greco-catolică s-a instalat un sistem audio, programabil pe ore, care imită bătăia clopotelor, acesta fiind reglat să sune la o frecvenţă mult mai mare decât cea legală, deranjandu-mi familia.

Deşi, împreună cu alţi proprietari de case, am luat legatura cu preotul, acesta a redus volumul staţiei de amplificare pentru o zi, iar după aceea, parcă sfidându-ne, a dublat perioada programată bătăii clopotelor. Dimineaţa la 08.30, în timpul săptămânii şi ora 09.00 duminică, este anunţată începerea slujbei. La ora 12.00, deşi nu este nimeni la biserică, ,,clopotele,, bat anunţând ora, iar după aceea suntem obligaţi să ascultăm o melodie care a fost setată spre a fi difuzată în mod automat. La 18.00 iarăşi suntem deranjaţi de zgomot, dar în biserică de cele mai multe ori nu este nimeni şi practic ,,clopotele,, bat degeaba. Duminica este ziua pe care am dori să o petrecem în linişte şi să ne odihnim pentru a începe o nouă săptămână, dar de la orele 9.00 şi până la 12.00 sunt reprize de lungă durată, de ,,clopotăreală,,", a explicat bărbatul în postarea de pe site-ul domnuleprimar.ro.

- Publicitate -

sursa: realitatea.net

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Sondaj: Cu ce candidat veți vota pentru Primăria Ploiești la alegerile din 9 iunie?

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou...

Cozonacul de Paște de la Dulce și Sărat aduce în case gustul copilăriei și nu numai

Povesteam cu vreo doi ani în urmă de cozonacii...

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

La Ploiești a fost aprobat prețul local al gigacaloriei pentru perioada 1 mai – 30 iunie

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, luni, prețul local al...

Vin alegerile, noi știm cu cine votăm? Cum să vă feriți de ”nucleare” în campania electorală

Dragi cititori, ne așteaptă vremuri interesante, deoarece după Paște...
- Publicitate -

Informații utile

Imagini superbe de la Hipodromul din Ploiești. Supermarket La Cocoș, sponsor al reuniunilor hipice

Organizată de CSM Ploieşti cu sprijinul sponsorului Supermarket La...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Cum s-a transformat Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Interviu cu directorul Bogdan Nica

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a...

Robert Viorel Nica, primarul Lipăneștiului, invitat la Reușita TV

Cea mai longevivă emisiune TV din județ, care prezintă...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -