Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

eurovision2017

Selecția Națională Eurovision România a atras 84 de piese în cursa pentru Concursul Cântecului European 2017 de la Kiev, printre artiștii români care s-au înscris numărându-se Lora, Mihai Trăistariu și Florin Chilian, au anunțat, luni, organizatorii.

 

Luni, conform calendarului competițional, la sediul TVR au fost verificate și numărate dosarele de concurs, peste 80 de piese fiind înscrise pentru Selecția Națională. În perioada 27-29 ianuarie, juriul va audia concurenții în studioul TVR, condiție obligatorie pentru participarea la concurs. În premieră, înregistrările audițiilor vor fi difuzate într-o serie de emisiuni la postul public.

Vedete autohtone, precum Lora, Mihai Trăistariu, Florin Chilian, Maxim, Ioana și Distinto, Tavi Colen și Emma, Tudor Turcu, Nora Deneș, Cristina Vasiu, Teodora Dinu sau Ramona Nerra, dar și compozitori străini — suedezi, britanici și americani — speră să reprezinte România la concursul de la Kiev, din luna mai. În aceeași competiție intră și câteva proiecte produse de Marius Moga și Adrian Sână.

 

Cei care trec de verificarea dosarului intră la preselecție: pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliștii Selecției Naționale într-un show televizat. Artiștii vor interpreta piesele în studiourile TVR — condiție obligatorie pentru participarea la concurs — în zilele de 27, 28 și 29 ianuarie, în fața juriului și a invitaților care îi vor susține din gradene.

În premieră în istoria Selecției Naționale, înregistrările audițiilor vor fi difuzate, în perioada 5-11 februarie, într-o serie de emisiuni, în exclusivitate la TVR 2, TVR HD și TVR Internațional.

Semifinala Selecției va avea loc duminică, 26 februarie, în studioul TVR, iar finala — pe 5 martie. Câștigătorul Selecției Naționale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 și 11 mai și finala pe 13 mai. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 42 de țări.

sursa: agerpres.ro