program sambata

Festivalul de artă stradală continuă și astăzi la Ploiești. După concertul de aseară al trupei Carla's Dreams, astăzi sunt programate numeroase activități pentru copii și diseară concerte cu Dan Helciug, Paula Seling și Holograf.

 

Pentru ziua de sâmbătă, 24 septembrie 2016, sunt pregătite multe surprize pentru copii, atât în Centrul Civic, cât şi la Turnul de Paraşutişti de la Sala Sporturilor. La Turnul de Paraşutişti, începând cu ora 11.00, va avea loc deschiderea evenimentului Ploieşti Horse Show - un spectacol ecvestru, un show de poveste dedicat copiilor, organizat în parteneriat cu Equestrian Adventures si Clubul De Echitatie WesternDream. În cadrul evenimentului va fi organizată o lectie deschisa cu copiii din public.

Între orele 11.00-13.00 si 14.00-16.00 copii se vor putea plimba cu caii, iar show Ecvestru va începe la ora 16.15 cu demonstraţie de dresaj pe muzică ambientală, demonstraţie de sărituri peste obstacole, lecţie deschisă cu întrebări şi răspunsuri, tur de onoare la finalul evenimentului sub acordurile Marşului lui Radetzky. Demostraţiile vor fi susţinute de sportivii clubului sub atenta îndrumare a antrenorilor atestaţi de Federaţia Ecvestră Română.

În Centrul Civic, cu începere de la ora 10.00, cei mici vor putea participa la diferite ateliere de îndemânare, modelaj de baloane şi pictură, în corturile special amenajate, iar pe scena, între orele 10.00 - 13.00, vor avea loc spectacole de teatru pentru copii: „Mărioara şi Vasilache” – Antemir Company, „Capra cu trei iezi” – Teatrul „Ţăndărică” Bucureşti, „Prichindel” – Compania „Mora Eduteiment”.

După amiază, spectacolele de teatru pentru copii vor începe la ora 17.00: „Frumoasa din pădurea adormită” - Compania de Teatru C.R.E.A.S. Bucureşti, „Dănilă Prepeleac” – Teatrul „Ciufulici” Ploieşti, „Rolling Stone şi Taraful 10 Afori” – Compania de teatru „Puranima” Bucureşti.

Seara de sâmbătă se va finaliza cu două concerte de execepţi: „Mozart Rock” – un proiect muzical realizat în colaborare de Dan Helciug, Paula Seling şi artiştii Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiesti, şi concertul trupei Holograf. Între cele două concerte, ploieştenii vor putea asista la spectaculoase jonglerii cu foc.