dor de diana

Ducele și ducesa de Cambridge s-au aflat, miercuri, la Luton unde au vizitat un centru dedicat tinerilor cu probleme, arată Daily Mail. Cu această ocazie, prințul William a rememorat amintiri din copilăria petrecută alături de mama sa, prințesa Diana.

El a încercat astfel să îi aducă alinare unui băiat de 14 ani care și-a pierdut mama vara trecută. ''Știu cum te simți. Încă îmi e dor de mama în fiecare zi — și au trecut 20 de ani de când a murit'', i-a spus William în cadrul întâlnirii emoționante. ''Timpul face ca totul să fie mai ușor'', a adăugat acesta punându-și mâna pe umărul băiatului, după cum mai arată sursa citată.

Diana, prințesă de Wales, a murit într-un accident de mașină la 31 august 1997.

Ducesa Kate, în vârstă de 34 de ani, relaxată și bronzată după recenta vacanță a cuplului și îmbrăcată într-o rochie albă cu imprimeuri albastre, le-a povestit tinerilor din cadrul proiectului Youthscape câteva pățanii din bucătărie. Ea s-a amuzat pe seama felului în care a încercat de mai multe ori să gătească de alături de prințul George, însă a renunțat deoarece micuțul ''face prea multă mizerie''. De asemenea, ea a mărturisit că micuțul adoră să se joace cu spaghete. 

articolul complet pe agerpres.ro