tudor gheorghe

Astăzi, 1 august, Tudor Gheorghe se împlineşte cu 71 de ani de viată şi cu 51 de ani de carieră. Ursitoarele au fost tare generoase cu „olteanul universal”. A primit o multitudine de daruri alese, precum: o alură zveltă, asemănătoare cu cea a eroilor de baladă, o privire dreaptă, un simţ acut al melodiei şi darul măsurii. „Este inima acestui pământ troienit de toate lacrimile lumii”, aşa cum spunea Ioan Alexandru.

Trubadurul de la curţile dorului, demn, exuberant şi tulburător, are magia sa. Emană sensibilitate, detaşare şi adevăruri. S-a preocupat dintotdeauna de limpezimea problemelor, amuzându-se serios de stupiditatea pe care o poate declanşa parada de virtute. Nu s-a risipit niciodată, preţuind timpul său care este, de fapt, timpul creaţiei şi al dăruirii. A făcut de câteva ori ocolul ţării şi al lumii de dincolo de Ocean, ca mesager al poeziei şi al cântecului românesc, fiind trimis de conştiinţa sa şi cu banii adunaţi din munca şi talentul său. Este un tată iubitor, bunic şi soţ. A fost şi un copil grijuliu cu părinţii săi. „Să ne trăieşti om frumos şi să ne exişti mereu, vino spre noi mereu, alină-ne! Sufletul ni se zbate îndurerat şi fericit când ne cântă Tudor Gheorghe... Cântarea dumitale ESTE o victorie împotriva morţii şi a renunţării”. Aceasta este urarea lui Nichita Stanescu pe care o împărtăşim şi astăzi, la împlinirea a 71 de anotimpuri...

Pe 26 octombrie, Tudor Gheorghe va aduce Toamna Simfonic, la Sala Palatului. Este un concert aniversar, de la care nu vor lipsi Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, uniţi sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu. Pe lângă acest spectacol aparte, trubadurul pregăteşte o noua surpriză. Lui Tudor Gheorghe îi place să spună că „este un trăitor pe drumul patriei” şi va porni din nou într-un turneu prin ţară, fiind deja stabilite şase oraşe.

Din respect pentru artist şi pentru spectatori, după ora 19:10 nu se mai permite accesul în sala de spectacol. După începerea spectacolului, locurile îşi pierd valabilitatea. Vă rugăm să luaţi în considerare traficul rutier aglomerat şi locurile reduse de parcare din zona Sălii Palatului. Accesul copiilor sub 7 ani nu este permis. Copiii peste 7 ani plătesc bilet de intrare. Vă mulţumim pentru înţelegere. Biletele se pot achiziţiona de la Sala Palatului şi de pe site-ul oficial www.tudor-gheorghe.ro.