larisa

Ploieștiul a strălucit, în acest an, la Mamaia Copiilor (21-24 iulie). La numai 7 ani, Larisa Petre a câștigat premiul al III-lea la secțiunea Creație, una dintre cele mai dificile probe ale concursului.

Dincolo de performanța calificării la acest concurs, unde selecția este una extrem de dură și se face pe diverse etape dintre sute de copii talentați, Larisa a reușit să se impună cu piesa „Curcanul și norul“ (compozitor : Felicia Niță din Vaslui , text : George Popovici), în fața unui juriu de specialitate și, totodată, cunoscut pentru severitate lui, format din: Adrian Iorgulescu, Horia Moculescu, Dan Manoliu, George Natsis, Viorel Gavrilă, Mircea Drăgan. Dezinvoltura, șarmul, orele de muncă alături de profesorul de canto Robert Marcas de la Art Academy și o coregrafie de excepție a trupei Dinamic din București i-au asigurat Larisei un loc pe podium.

Micuța artistă cochetează cu domeniul artistic de la vârsta de 4 ani, începând cu dansul. Apoi, pasiunea ei pentru muzică se concretizează și prin ore de canto.

A participat la festivaluri naționale și internaționale, obținând premii și trofee, demonstrând astfel că scena este locul unde creativitatea și dorința de a se exprima fac front comun.

Anul acesta, a participat la Concursul Județean de muzică și coregrafie “Super Star VP TV”, unde a ajuns până în finala competiției, remarcându-se printr-un show exceptional. Larisa a înțeles încă de la această vârstă că muzica nu înseamnă numai interpretare, ci și emoție, dar și spectacol.

Însă, pentru orice artist roman, fie mic, fie mare, Festivalul de creație și interpretare de la Mamaia este o piatră de încercare, de care Larisa a trecut cu brio și anul acesta, ca și anul trecut!

Felicitări și mult success pe drumul ales!