concertgermania

Condiţiile meteo defavorabile au forţat organizatorii Festivalului Rock am Ring, organizat în oraşul Mending din Germania, să pună capăt evenimentului înainte de încheierea sa oficială, după ce fulgerele au rănit cel puţin 80 de fani, potrivit bbc.com.

 

Cea de-a treia zi şi cea din urmă a festivalului Rock am Ring din Germania a fost anulată după ce fulgerele au rănit cel puţin 80 de fani, potrivit organizatorilor. Aceştia au declarat că decizia a venit după previziunile meteo defavorabile.

Spectacolele au fost amânate sâmbâtă din cauza furtunilor cu trăsnete continue, forţând mare parte a celor 92.000 de fani din evenimentul în aer liber să se adăpostească în autoturisme şi în corturi.

Organizatorii au fost forţaţi să anuleze spectacolele după ce autorităţile locale au revocat licenţa de spectacol, duminică dimineaţa.

Aceştia au declarat pe Facebook că regretă decizia, dar că au acceptat-o ca necesară pentru că siguranţa fanilor a primat. Pe Facebook au apărut şi voci critice care au acuzat organizatorii că nu au anulat evenimentul mai rapid.

 

Fanilor Festivalului Rock am Ring organizat la aeroportul oraşului Mending, la aproximativ 100 de km la vest de Frankfurt - li s-a spus să elibereze împrejurimile Festivalului până duminică la amiază.

Cel puţin opt oameni au fost răniţi de fulgere sâmbătă dimineaţă. Europa Centrală a fost cuprins de mai multe furtuni şi de ploi de-a lungul ultimelor săptămâni, ducând la 11 decese în Germania.

Festivalul Rock am Ring - unul dintre cele mai cunoscute evenimente de acest gen din Germania, aflat la a 31-a ediţie - a avut parte de furtuni cu fulgere şi anul trecut când 33 de oameni au fost ajuns la spital. Site-ul web al festivalului a atenţionat fanii de posibilitatea unor furtuni şi descărcări electrice.

Red Hot Chili Peppers s-au aflat printe trupele invitate la festival, dar şi Black Sabbath, Foals, Deftones şi We Are Scientists au fost capete de afiş.

Weekend-ul trecut, 35 de oameni au fost răniţi, trei grav, când fulgerele au lovit în timpul unui meci de fotbal din Sud-Vestul Germaniei. Alţi 11 oameni au fost loviţi de fulgere într-un parc din Paris unde avea loc o petrecere de copii.

sursa: gandul.info