patraru

TVR ar putea sa ramana fara cea mai populara emisiune a sa, "Starea Natiei", din cauza haosului din institutie.

Intr-o secventa din emisiune, publicata pe Facebook, realizatorul Dragos Patraru isi anunta telespectatorii ca este foarte probabil ca el si echipa sa nu mai fie la TVR in viitorul foarte apropiat.

Contactat de HotNews.ro, Patraru a spus ca in televiziune este haos, ca nu are cu cine sa discute nimic legat de contractul lui in acest moment si a spus ca oameni din echipa sa sunt amenintati de angajati ai TVR, conditii in care nu se mai poate lucra.

In secventa publicata pe Facebook, Patraru enumera toate persoanele sau institutiile pe care le considera vinovate de situatia din TVR, televiziune care are datorii imense, a fost eliminata de la Eurovision si sta de multa vreme fara presedinte-director general.
Intre altii, Patraru l-a mentionat pe liderul PSD Liviu Dragnea, despre care a afirmat ca s-ar fi dus la Guvern sa ceara conducerea unor companii de stat "in schimbul TVR".

Pentru HotNews.ro, Dragos Patraru a precizat ca are informatia de la surse din Guvern, potrivit carora Dragnea a cerut conducerea unor companii de stat in schimbul TVR pentru ca s-ar fi "saturat" de televiziunea public.

Contactat de HotNews.ro, Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Guvernului, a declarat ca executivul nu are niciun fel de discutii in acesti termeni.

Dragos Patraru a spus pentru HotNews.ro ca "in acest moment nu exista conditii sa muncesti, noi nu suntem platiti pe luna martie, oameni din echipa ar putea pleca, nu putem produce emisiunea in acest conditii si nu am cu cine discuta despre noul contract care ar fi trebuit sa inceapa din vara (...) Expira si un act aditional si trebuie lamurita situatia si pentru urmatoarele doua luni dar nu am cu cine sa vorbesc (...) La ora asta nu exista un comitet director care sa functioneze in legalitate. Singurul care mai semneaza cate ceva e domnul Zgabercea (Cristian)", producatorul general care tocmai a revenit pe post, dupa ce a castigat un proces cu TVR, care il suspendase din functie anul trecuta, in urma implicarii sale in dosarul baronului de Constanta Nicusor Constantinescu.

Dragos Patraru a declarat ca oricum ar fi situatia emisiunii sale trebuie lamurita pana martea viitoare. El a precizat ca in acest moment el si oameni din echipa sa au "oferte concrete pe masa", pentru care sunt agreate conditiile generale si ca raspunsul la acestea depinde de ce se intampla in TVR. Dar, a spus el, la televiziunea publica nu mai sunt conditii sa lucrezi: "Birocratia a depasit puterea mea de rabdare (...) Principala problema nu este cea cu banii, caci sunt convins ca se va rezolva (...) ci faptul ca oameni din echipa mea au fost amenintati de oameni din TVR".

El a dat exemplul unei angajate care a fost amenintata spunandu-i-se ca nu ar trebui sa dea viza de intrare in emisie pentru Starea Natiei. "Suntem injurati, balacariti, presiunea este foarte mare. Nu mai vreau intr-un loc in care suntem batjocoriti (...) Toate se decid pana marti. Dar la haosul de acolo nu vad cum sa continuam".
sursa: hotnews.ro