copii teroristiNumărul copiilor pe care îi folosește organizația teroristă Boko Haram în atentatele sale a crescut îngrijorător, avertizează UNICEF.

Fetele, care sunt adesea drogate, au fost autoarele a trei sferturi din atacurile comise de gruparea militantă islamistă în Camerun, Nigeria, Niger și Ciad

Zeci de mii de victime

Numărul atacurilor în care au fost folosiți copiii a crescut de 11 ori în ultimul an, inclusiv ianuarie 2016, ajungând la 44, față de 4 în 2014. Noile tactici reflectă pierderea unor teritorii în Nigeria de către gruparea teroristă, spun analiștii. Insurgența, care durează de șapte ani, a afectat în principal nord-estul Nigeriei, dar și Ciadul, și a făcut până acum 17.000 de victime. Agenția ONU pentru apărarea drepturilor copiilor spune că 1,3 milioane de copii au fost luați cu forța de acasă în cele patru țări menționate.

Raportul Națiunilor Unite a fost dat publicității, ieri, înainte de împlinirea, în 14 aprilie, a doi ani de la răpirea de către Boko Haram a mai mult de 200 de eleve din orașul nigerian Chibok. Actul teroriștilor a dat naștere unei campanii globale numite Bring Back Our Girls (Aduceți-ne fetele înapoi), dar niciuna dintre fete nu a fost găsită până acum.


Viață de coșmar

Raportul se numește „După Chibok” și spune că băieții răpiți și recrutați de militanții Boko Haram sunt forțați să-și atace propriile familii pentru a-și demonstra loialitatea. Fetele sunt supuse la diverse abuzuri, inclusiv violuri și căsătorii forțate cu luptătorii organizației islamiste.

O tânără de 17 ani, care a reușit să fugă de la răpitori și trăiește, acum, împreună cu copilul ei, în orașul nigerian Maiduguri, a povestit angajaților ONU că a refuzat să se căsătorească în ciuda amenințărilor cu moartea. „Apoi au venit după mine noaptea. M-au ținut închisă într-o casă o lună și mi-au spus: „Îți place sau nu, noi deja te-am măritat”. Ea spune că a fost deseori persecutată de când a evadat, de către alte femei, care o acuză că ar fi o „soție a Boko Haram”.

Fetele folosite de Boko Haram pentru atacuri sinucigașe cu bombă sunt, de multe ori, drogate și apoi li se prind de corp explozibili. Camerunul are cel mai mare număr de atentate sinucigașe realizate de copii, cu vârsta chiar și de 8 ani. Boko Haram, al cărei nume înseamnă „Educația occidentală este interzisă”, a atacat adeseori școlile, în timpul insurgenței.
Nesiguranța și atacurile au făcut ca 670.000 de copii să nu meargă la școală, timp de un an. Mulți profesori se tem să se întoarcă la ore, iar părinții sunt speriați să-și trimită copiii la școală.

Statistici impresionante

Potrivit UNICEF, 1.800 de școli au fost închise, distruse, jefuite, incendiate sau folosite ca adăpost pentru cei fără case din Nigeria și Camerun, iar circa 5.000 de copii au fost separați de părinți în timpul conflictului. În ultimele 15 luni, majoritatea zonelor au fost recucerite de o forță multinațională, iar militanții se ascund, acum, în pădurile nigeriene, la granița cu Camerunul. Numărul atacurilor sinucigașe a crescut de la 32 în 2014, la 151 anul trecut. Unul din cinci atacuri a avut autori copiii, trei sferturi dintre ei fiind fete.

Sursa: evz.ro

Numărul copiilor pe care îi folosește organizația teroristă Boko Haram în atentatele sale a crescut îngrijorător, avertizează UNICEF.

 Fetele, care sunt adesea drogate, au fost autoarele a trei sferturi din atacurile comise de gruparea militantă islamistă în Camerun, Nigeria, Niger și Ciad

 Zeci de mii de victime

Numărul atacurilor în care au fost folosiți copiii a crescut de 11 ori în ultimul an, inclusiv ianuarie 2016, ajungând la 44, față de 4 în 2014.

Noile tactici reflectă pierderea unor teritorii în Nigeria de către gruparea teroristă, spun analiștii. Insurgența, care durează de șapte ani, a afectat în principal nord-estul Nigeriei, dar și Ciadul, și a făcut până acum 17.000 de victime. Agenția ONU pentru apărarea drepturilor copiilor spune că 1,3 milioane de copii au fost luați cu forța de acasă în cele patru țări menționate.

Raportul Națiunilor Unite a fost dat publicității, ieri, înainte de împlinirea, în 14 aprilie, a doi ani de la răpirea de către Boko Haram a mai mult de 200 de eleve din orașul nigerian Chibok. Actul teroriștilor a dat naștere unei campanii globale numite Bring Back Our Girls (Aduceți-ne fetele înapoi), dar niciuna dintre fete nu a fost găsită până acum