Cea mai tare sală din Ploiești, Gold Gym, atrage ca un magnet profesioniștii sportului. După ce săptămâna trecută observatorulph.ro a publicat povestea CELUI MAI TARE INSTRUCTOR DE FITNESS DIN PLOIEŞTI, PE CARE ÎL GĂSEŞTI LA GOLD GYM, astăzi vă prezentăm unul dintre culturiștii români de valoare, care au ținut cursuri la Gold Sym.

La Gold Gym, clienții găsesc cele mai bune condiții de antrenament, la cele mai mici prețuri. Astfel, un abonament pe șase luni costă numai 300 de lei, iar pe un an 600 de lei. În baza acestui abonament se permite accesul nelimitat la aerobic, spinning și saună.

Revenind la campionul de culturism Constantin Lazar, acesta atrage toate privirile atunci cand urca pe scena. La 30 de ani, campionul de 1,68 m si 80 kg se gaseste intr-o forma senzationala. Recent, acesta a cordat un interviu doctor-info.ro, în care vorbește despre cum a ajuns la o formă de invidiat și performanțe sportive excelente.

Dr. Serban Damian: Esti unul dintre culturistii romani de valoare. Cum ai inceput culturismul?

Constantin Lazar: Am inceput la varsta de 13 ani sa fac exercitii de forta, iar la 16 ani am intrat prima data intr-o sala de culturism. Intai m-am antrenat acasa. De mic am fost foarte energic si imi doream sa practic un sport. Pentru ca nu eram decis la ce sport sa merg, intr-o zi l-am rugat pe tatal meu sa imi aduca un manual despre un sport, orice gasea. Tata mi-a adus o carte despre culturism - Manual de culturism si haltere, scrisa de Lazar Baroga. A fost o coincidenta de nume de bun augur. Am fost foarte incantat. Nu ma asteptam sa imi placa atat de mult. Initial am studiat cartea, fara sa practic sportul propriu-zis. La scurt timp am inceput sa ma si antrenez, dar mai mult pe "dibuite"adica faceam flotari, tractiuni, genuflexiuni si dupa un timp am inceput sa fac si exercitii cu gantere si haltera pe care mi le adusese un prieten.

Dr.S.D.: Cand ai inceput sa te antrenezi mai serios?

C.L.: Pe la 16 ani. Mergeam in sala "Bere Grivita" care ulterior s-a defiintat. Imi amintesc ca era o sala destul de rudimentara, dar arhiplina. Eu o asociez cu scoala veche de culturism. Era acolo un antrenor de culturism, Constantin Briceag, un om pasionat si insufletit de dorinta de a indruma sportivii spre o practica, cat mai buna. Aduna toti incepatorii si le explica secretele culturismului. Azi nu mai vezi asa ceva prin sali...

Dr.S.D.: La ce varsta ai inceput sa concurezi?

C.L.: La varsta de 19 ani. Primul meu concurs a fost si primul concurs al lui Virgil Buruiana. Mai vazusem concursuri municipale si fusesem foarte impresionat; ma tot intrebam daca sunt si eu in stare sa particip. Eu am avut totdeauna avantajul unui corp bine definit, pentru ca sunt tipul somatic ectomorf, asa ca mi-a fost destul de usor sa intru in concursuri.

Dr.S.D.: Tinerii pasionati de culturism vor sa invete din experienta campionilor. Hai sa ii ajutam. Cum te antrenezi?

C.L.: Inca de la inceput vreau sa spun ca nu sunt un adept al greutatilor mari. Nu am fost inzestrat cu foarte multa putere; in schimb ma antrenez foarte intens. Folosesc greutati medii, pe care le aleg in functie de numarul de repetari. Programul meu de antrenament consta in 4 sedinte pe saptamana, dupa schema 2 zile sala o zi pauza 2 zile sala; totusi uneori merg si 4 zile la rand la antrenamente. Cu acest gen de program am observat ca imi merge bine. Incerc sa cuprind in 60 de minute toate exercitiile, fara incalzire si stretching. In general fac 6-8 serii pentru grupele mici si 10-12 serii pentru grupele mari.

Foarte importanta pentru mine este periodizarea efortului. Practic, 3 saptamani ma antrenez la intensitate maxima, apoi in a 4-a saptamana reduc la jumatate (numar de serii si greutati). Se intampla ca uneori sa nu mai fac deloc antrenament in aceasta saptamana. Intentia este de a oferi corpului o perioada de refacere (atat la nivelul sistemului nervos, cat si la nivel muscular). Dupa care o iau de la capat. Tehnica aceasta ma juta sa evit supraantrenamentul si catabolismul muscular exagerat. Mentin exercitiile si ordinea lor maxim 2 luni, apoi fac schimbari. (P)

Citește mai mult pe: http://www.doctor.info.ro/interviu_costel_lazar.html#ixzz3zYUTTTJd 

VIDEO Demonstrație Constantin Lazăr, campion de culturism, la Gold Gym Ploiești