N-au pus sursa nici în glumă: Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, urmăriți penal pentru o posibilă încălcare a legii privind drepturile de autor. Cei doi realizatori ai matinalului Morning ZU ar fi folosit fără citare glumele de pe groparu.ro.  Judecătorii au admis cererea făcută de blogger-ul clujean Radu Valentin Băzăvan, care îi acuză că i-au furat poantele, scrie Click.ro.

 

Dosarul, care fusese clasat anul trecut, va fi trimis procurorilor pentru a se începe urmărirea cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139 ind. 8 şi art. 140 alin. 1 lit. d şi f din Legea 8/1996, care prevede drepturile de autor.

 

„S-a început oficial urmărirea penală şi au calitatea de suspecţi. Se fac cercetări în continuare”, a precizat, pentru Click!, avocatul lui Băzăvan, Cosmin Suciu.

 

Ce s-a întâmplat. În urmă cu mai bine de patru ani, cei doi realizatori au preluat în cadrul emisiunii lor o postare de pe blogul groparu.ro fără a cita sursa. Este vorba despre „Sloganele județelor din România” (articol AICI)

 

La momentul respectiv a făcut plângere penală pentru încălcarea drepturilor de autor, însă a fost clasată, după cum a povestit blogerul în luna octombrie. Ulterior, avocatul lui Băzăvan a făcut o plângere împotriva ordonanței de clasare. 

 

Decizia a fost dată la începutul acestei săptămâni de Judecătoria Sectorului 1 și este definitivă: „Desfiinţează ordonanţa cu nr. 862/P/2012 emisă la data de 23.03.2015 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimite cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139 ind. 8 şi art. 140 alin. 1 lit. d şi f din Lg. 8/1996. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată decizia Judecătoriei. 

LEGISLAȚIA INVOCATĂ:

Art. 139^8 Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel incat publicul sa le poata accesa in orice loc sau in orice moment ales in mod individual.

Art. 140 (1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda urmatoarele fapte comise fara autorizarea sau consimtamantul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege:

d) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;

f) realizarea de opere derivate;
sursa: paginademedia.ro

 

Articole asemănătoare