Vintilescu s-a autodenunțat! În sfârșit!
Autor: Mihai Nicolae
Publicat la: 8 septembrie 2010 12:24:04
Am avut deosebita plăcere de a-l viziona marți seara la televizor pe domnul doctor Cristian Vintilescu, director Coordonator al Direcției de Sănătate Publică Prahova, președinte fondator al Centrului Medical Mediurg, plângându-se că a fost ținta unei „campanii de presă abjectă”. A fost o chestie inedită în cariera mea de jurnalist: niciodată un subiect al unor articole de ale mele nu a ieșit public să recunoască faptul că tot, dar absolut tot, ce am spus/scris eu a fost adevărat.
Ceea ce m-a izbit a fost inocența cu care directorul DSP îi spunea moderatorului Dan Dimache, că “a rezolvat problema legală” prin trecerea acțiunilor pe care le deținea în firme pe numele soției sau a fiilor. Mai mult, că s-a consultat cu soția și au decis să renunțe la cele trei contracte pe care firma acestora le avea cu Spitalul Județean, “contracte care oricum nu erau așa de mari”, citez eu cu aproximație. Am rămas interzis, blocat, șocat.
Abia miercuri dimineață mi-am revenit și, după ce am scris despre sereleul în care a transformat sănătatea prahoveană în mai puțin de un an de șefie la DSP, am realizat în ce ipostază ingrată m-a pus autodenunțul domniei sale. Am ajuns în postura ingrată de a-i mai da o veste proastă domnului Vintilescu. Păi distinse, din punctul meu de vedere dar și al câtorva juriști iluștri anonimi cu care colaborez, tocmai acesta ar trebui să fie momentul în care să înceapă pentru dumneavoastră “problemele legale”.
Ca orice jurnalist “abject” eu cred că autodenunțul dumneavoastră de marți seara ar putea fi o bună bază de pornire a unor investigații mai profunde și amănunțite. Care investigații, dacă Roberta și partidul vor fi de acord, tot în opinia mea neavizată, ar trebui să se finalizeze cu niște concluzii legale total defavorabile personalității dumneavoastră. Atât de defavorabile încât nu ar avea cum să fie rezolvate în urma unei discuții în familie.
Părerea mea pe care o susțin și pentru care semnez este că un astfel de gest ar trebui să se lase cu câteva vizite în interes de serviciu la sedii și puncte de lucru. Asta pentru că unui gest de fair-play trebuie să-i răspunzi la fel: dacă domnul Vintilescu a recunoscut că aproape un an a fost într-o incompatibilitate flagrantă cu poziția de director al DSP, atunci curtoazia ar trebui să-i fie întoarsă de către partid, partide și organe și măcar să fie dat jos de pe funcția publică.
P.S.: Ca să ușurez munca potențialilor interesați de “problema legală” a anutodenunțului doctorului, meționez că puteți să-i solicitați pe cale oficială colegului Dimache înregistrarea emisiunii care ar putea fi baza unor interesante interviuri ulterioare pe la diverse sedii. Vă urez succes.