Inestimabile Dragoş Pătraru,

Încă de la început îmi cer scuze pentru că exist şi, mai ales, pentru că sunt unul dintre jurnaliştii ale căror articole sunt mai citite decât ale tale sau ale căror emisiuni tv sunt incomensurabil mai urmărite decât cele două producţii ale tale însumate. O inexplicabilă, pentru dumneata, chestie de gust a imbecililor ăstora de cititori / telespectatori / consumatori de presă care, ghinion, nu-ţi mai înghit mistificările aşa cum o făceau acum câţiva ani când ai penetrat atât de profund nişa presei de scandal din Prahova. Vezi tu, cred că la succesul meu contribuie enorm faptul că ziarul / ziarele la care am lucrat sau pe care le-am condus n-au fost niciodată distribuite de pe un scăunel din faţa unui sediu de partid aşa cum s-a întâmplat în repetate rânduri cu publicaţia de mare succes pe care o patronezi.

În calitatea mea de reporter, redactor, şef sau patron de publicaţie locală, ai putut constata, dragă Pătraru, în timp ce puneai lampa în ochi diverşilor mei colaboratori să-ţi spună “şpăgile” pe care le-am primit, că acestea erau sublime, şi, din nou, spre imensa ta frustrare, lipseau cu desăvâşire. În schimb, în repetate rânduri ţi-am propus să stăm de vorbă despre şantajul pe care directorul de atunci al Pieţelor, Gheorghe Simion, l-a dat în vileag în Gazeta de Sud-Est unde spunea negru pe alb într-un interviu cum l-ai şantajat cu nişte aşa-zise dosare de scandal sexual pentru a-ţi acorda un spaţiu comercial în incinta Halelor Centrale. Ca un exemplar etalon al speciei tale, ai refuzat să discuţi vreodată pe marginea subiectului cu mine, cu Mihai Munteanu sau cu Luci Rădulescu deşi noi aveam un interes legitim în a demasca scursurile care au compromis ideea de presă locală.

Este evident, incredibilule Dragoş Pătraru, că nu ai cum să înţelegi ce înseamnă presa, când fiecare demers important al tău a avut la bază un interes patrimonial direct. Nu ai plecat din fostul sediu al Fair-Play decât după ce te-ai lipit de un televizor şi câteva scaune pe care fostul tău asociat le-a recuperat doar după un proces. Ai fost un devotat susţinător al lui Emil Calotă atâta timp cât ziarul tău era achiziţionat în tiraje masive de organizaţia municipală a PSD. Niciodată nu ai avut o problemă cu Mircea Cosma, Adrian Semcu, Roberta Anastase, atâta timp cât pătrăţele colorate ale firmelor lor sau ale prietenilor acestora ţi-au umplut paginile publicaţiei.

Şi pentru că veni vorba de Roberta Anastase, iată o altă situaţie care face diferenţa dintre noi doi. Niciodată nu m-am imaginat în postura de a fi într-un sediu de partid martor “cu probe” la “şpăgi cash” cum spui că ai fost tu lângă Roberta, şi după aceea să mai fac pe ziaristul. Aş fi considerat că este imoral, indecent, lipsit de etică. E drept, am serioase dubii că astfel de concepte ar mai avea vreun sens în conştiinţa ta la atâta amar de vreme după ce Paul Călin Botez nu-ţi mai trimite pe mess textele care urmează să le spui în emisiuni.

Şi pentru că am văzut cât de tare te doare chestiunea stadionului şi a suporterilor îţi transmit, dragă Pătraru, că ai ghinion. Din ce am observat la dezbaterea de pe 8 martie, impresia mea e că oamenii ăştia s-au cam prins care e şpilu’ cu tine şi cu interesul tău pentru echipă. Îmi vine greu să mi te mai imaginez în ipostaza de impresar pentru fotbalişti sau de lobist pentru afacerişti în contextul în care oamenii ăştia pe care îi abureşti de atâta vreme ţi-au transmis luni, din punctul meu de vedere, un mesaj cât se poate de clar: nu te mai vor în preajma lor. E, într-adevăr, o lovitură devastatoare pentru egocentrismul tău de om care spera că, dacă nu este preşedintele din umbră al clubului municipal, să fie măcar combinatorul şef al tranzacţiilor cu fotbalişti şi... stadioane.

La final, vreau să-ţi vorbesc despre adevărata prăpastie care ne separă. În timp ce domnia ta, cu limitările fondului lexical pe care îl stăpâneşti, spuneai în scris despre regretatul Gabi Dobre că “îţi doreşti să moară” pentru simplul motiv că e grav bolnav şi că ocupă ca un muribund un post de conducere pe care îl vizai, eu aveam discuţii cu acelaşi om despre cât de mizerabilă, efemeră şi irevocabil compromisă e meseria asta a noastră. Asta, aşa, ca o precizare pentru momentul în care, probabil pitit după birou, le ţineai pumnii zbirilor ce luaseră în stăpânire televiziunea creeată de acesta, să n-o lase pe mama fostului jurnalist să intre în sediu pentru a ridica ce mai rămăsese prin biroul fiului, cum ar fi, de exemplu, unele dintre camerele cu care domnia ta îşi filmează emisiunea.

Te las pe ştatele cui vrei tu unicule, incredibilule, inimaginabilule Dragoş Pătraru.