Am ieşit afară de dimineaţă cu gândul să mă înfiinţez mai devreme la muncă să-i monitorizez pe ăia de întârzie. Am îngheţat instantaneu! Deci era un frig de ar fi zis şi-un eschimos cu jumătate de glas: e un pic frig. Aşa că ţuşti înapoi în casă şi sunat după şofer. „Gata şefu, în maximum 10 minuţele sunt la ‘mneata la poartă”. Şi stau. Şi stau. Şi… trec 20 de minute, 30… înfrunt gerul şi ies în stradă. Şi după ce începusem să mă simt ca un cub de gheaţă într-un pahar de… limonadă apare şi şoferul.a
„De unde vii măi nene, din Bucureşti?” îl întreb încercând să mă încălzesc. „Şefu, zice el misterios, e jale”. Mă rog, jale e de când a dat zăpada asta-n oraş. Mi-era şi frică să întreb de ce era jale sau la ce era jale. Dar mi-am luat inima-n dinţi şi-am întrebat. „Şefu, e jale cu semafoarele astea. Le-a făcut gerul praf. Parcă-s orgă de lumini. Nici nu mai ştiu care-i verde, care-i galben, care roşu. Se circulă mai haotic ca-n Turcia”. Şi-ncepe să-mi povestească ceva de un prieten de-al lui care mergea în Turcia cu rulmeţi prin 90 şi ceva şi care i-a spus lui cum se circula în Turcia. „Destul, am zis. La birou. Şi bagă căldură mai multă”. Pe drum era cum a zis şi şoferul: jale. Am trecut pe verde la intersecţie, dar din dreapta venea pe galben intermitent o maşină de deszăpezire. Bine că i-au ţinut frânele. În centru claxoane, cuvinte grele. Semafoarele parcă sărbătoreau de capul lor Crăciunul. M-a luat durerea de cap. Ce să fac, să mă dau jos să dirijez circulaţia? Am ajuns la birou. Cei care se ocupau de semafoare erau pe teren prinşi într-un ambuteiaj. Ăilalţi numărau gropile. Aveam nevoie de-un antinevralgic. Intru pe uşa biroului. Replica secretarei mi-a accentuat durerea de cap, în faţa ochilor vedeam numai roşu, galben, verde: „Şefu, cam târziu la munca azi…”. Aproape m-am prăbuşit în spatele biroului. Nu puteam io să candidez la Primăria Balta Doamnei? Mi-a trebuit Ploieşti.
Sătul de urmărit dansul futac al viermuşilor din borcanul cu mămăligă, pescarul repetent Maţefripte ne arată din nou cum este posibil să publici, deşi părul din nas te împiedică să vezi tastatura. Sau când în capul tău Tiger Woods şi-a găsit terenul de antrenament favorit.
Comentarii