Sunt incredibil
Aşadar, se făcea că într-un coşmar de-al meu, nu vis că acolo am eu alte preocupări (de exemplu cum să mă insinuez într-un un job în care eu să iau şpăgi de primar, preşedinte de cj şi ministru PDL la un loc şi să nu mă prindă nimeni, niciodată, şi vă spun eu că joubul ăsta există sigur, dar, în puii mei, eu nu ajung niciodată la capătul visului), deci într-un coşmar de al meu eram ziarist angajat la Uniunea Asociaţilor de Proprietari din Municipiu. În mod curios, apartenenţa la o astfel de organizaţie de mare luptă cu gigacaloria şi instrucţia preşedinţilor de scară mi-a trezit un incredibil spirit civic. Ca în orice coşmar care se respectă, întâi mi-a apărut partea promiţătoare: mi se părea că oamenii mă bagă în seamă, că mă respectă, iar colegii de breaslă mă invidiază pentru penetrabilitatea anchetelor mele. Ce să mai, eram jurnalistul numărul unu, unu, unu... Ufff, şi acum îmi reverberează în cap dedicaţiile pe care mi le dădeam prin cârciumile unor patroni care stăteau la bloc. Deci să mă întorc la spiritul civic. Deci mânat de setea de dreptate şi de înlăturare a nedreptăţilor, m-am hotărât să mă fac inspector de personal la ITM. Şi m-am făcut. Şi m-am făcut atât de bine, că la un moment dat nu mai ştiam ce sunt, inspector cu cartea de muncă sau ziarist în luptă cu abuzurile produse asupra ghenelor din asociaţii. Eram asemenea filosofilor antici. Oare eu ce eram şi oare eu ce sunt? Oare eu ce fac: dau sau iau? sunt propoziţii care mi-au transformat coşmarul în coşmar adevărat.

Sunt incredibil de incredibil
Măcinat de dileme, se făcea că mi-am făcut fundaţie de luptă împotriva abuzurilor, emisiune la teve şi sait de mare luptă. Primele două nu mă satisfăceau. Ca să vezi nenorocit de coşmar, mă trăgea aţa tot la sait. L-am aprofundat, l-am studiat, am căutat soluţii şi răspunsuri şi am decis să iau de gât corupţii şi corupţia. Aici lucrurile încep să mi se înceţoşeze în cap, mai ceva decât ideile după fo’ două kile de Polar: mă, dar cine sunt corupţii şi, mai ales, cine e corupţia? mă întrebam eu. Coşmarul, coşmar, v-am zis că era serios: m-am trezit, m-am dus la budă, am micţionat dar n-am tras apa ca să fac economie la factură, aşa cum îi instruiesc atât în scris cât şi oral pe administratori şi m-am întors în pat. Boon, m-am întors în pat, dar n-am scăpat. M-am întors la corupţii mei şi dăi! Dar în cine să dai?, mă întrebă îngerul blond care stătea dezgolit trăgând din ţigară pe tăblia din nuc masiv de la capătul patului. Uuuups, zic în gândul meu din coşmar, mâine dimineaţă iar trebuie să-mi schimb lenjeria, şi i-am răspuns. O să dau în toţi!!! M-am hotărât! Şi am început să dau!

Sunt incredibil de incredibil de incredibil
Am dat!!! atât de tare că mi i-au mutat tocmai la Câmpina pe cei doi prieteni pe care îi avem în poliţia comunitară, de mă blesteamă ăia şi acum după ce bine le-am făcut. Cuprins parcă de beţie, am continuat să dau!!! Am dat!!! într- un senator, să zicem Savu, dar mi-a trimis ăla un drept la replică de m-a umplut de căcat şi mi s-a părut că mă face şi prost dar n-am avut încotro şi a trebuit să-l public. Nu ştiu ce era cu mine. Am continuat să dau!!! orbeşte, dar atent selecţionat. Uşor, uşor, se făcea că m-am transformat în biciul lui Allah, dar aveam o problemă: traficul nu creştea. Degeaba îmi postam eu comentarii la articolele mele sub nume, sanchi, false, în care spuneam ce incredibil de inteligent e autorul, adică eu. Ce justiţiar e el, adică, eu. Ce deştept e el, adică eu. Traficul nu creştea!!! Atunci, incredibil coşmar cum vă spuneam, acţiunea s-a schimbat brusc. Se făcea că aveam nişte treabă pe la ITM cu nişte dosare din care mai scoteam nişte bănişori munciţi uşor pe la diverse firmuliţe care începuseră să lucreze cu mine de teamă să nu dau!!! şi în ele. Ei bine, ajung eu la ITM şi directorul nu mă bagă în seamă! WTF? zic, dau!!! şi în ăsta! Coşmar nenorocit, cum lega el saitu’ de cotidianul vieţii mele. Şi am început să dau!!! Şi am dat!!! de pe leptop că eram într-o zonă wirelles free, după care am plecat la Uniune cu portbagajul burduşit de ediţia de mâine a ziarului nostru. Coada ochiului mi-a sărit în aer când a observat în timp ce închideam leptopul că cei de la primărie nu mă mai ţin pe saitul lor. Nici o problemă am zis, dau!!! şi în ăştia!!! Am redeschis leptopul, am dat!!! şi l-am închis şi abia apoi m-am urcat la volanul maşinii mele. Eram atât de nervos, că era să dau!!! şi în asta. Dar m-am oprit când mi-am adus aminte ce rate plătesc pentru limuzina asta, cum o alint eu. Puşchea, zic, în coşmarul meu după cum vă ziceam, şi pornesc în trombă către Uniune că mă aştepta Preşedintele să-mi facă corectura. Am ajuns la sediu. Am făcut corecturile conform întocmai indicaţiilor domnului Preşedinte, i-am sărutat mâna lăsând intenţionat să mi se scurgă o băluţă pe mâneca lui în semn de maaare respect că mi-a făcut plata pe loc.

Sunt la fel de incredibil dar cu o dilemă
Coşmar nenorocit când ies, maşina mea era blocată, culmea, de ăia care blochează maşini. Înainte să dau!!! îl sun pe şeful ălora care blochează maşini şi îl somez să-mi deblocheze maşina pentru că eu sunt o SCULĂ, chiar aşa i-am subliniat, cu litere mari, a Municipiului. Ăla m-a trimis la furat şi m-a pus să plătesc amenda. Auzi, eu să plătesc o amendă că am parcat pe locul de handicapaţi? De unde bani să plătesc eu o amendă? Ăsta e clar că nu a auzit de mine, că-mi subminează celebritatea. Vă daţi seama, coşmar de coşmar, că imediat ce am ajuns la birou am vrut să dau!!! în ăla. Nu deschid bine leptopul, că am un blocaj: măi frate, în cine am vrut să dau!!!? Îngerul blond care acum mi se juca pe ecran sub forma unei crăciuniţe aflată la nudişti, ooof, iar trebuie să-mi schimb lenjeria când ajung acasă, îmi spune: în primar! Dau!!! şi în primar şi pe urmă îmi aduc aminte că trebuie să dau!!! şi în şeful ălora care mi-au blocat maşina. Şi dau!!! Cred că se crăpa de ziuă când îmi apare din nou îngerul meu blond. Ingenuu cum doar el ştie să fie îmi atrage atenţia că am cam dat!!! şi că au început să-mi curgă citaţiile. Eroare, i-am răspuns, eu am dat!!! şi o să dau!!! cât vreau eu, fă! V-am zis, nu ştiu ce era cu mine. Când îngerul meu blond a auzit cum o alint – fă! – s-a făcut foc şi pară. În baza sentimentelor reciproc împărtăşite de până acum, nu te fac eu, te las pe tine să optezi până mâine seară: în ce dobitoc vrei să te transform în bou sau în porc? Cred că parşiva a fost de faţă la discuţiile mele cu Preşedintele când îmi spunea ăla ce bou şi porc sunt că-i majorez factura la editare şi nu scriu nimic de salubritate. Acu’ sunt deştept. Toată ziua mi-au curs citaţiile. Seara se apropie şi eu nu m-am decis ce răspuns să-i dau îngerului meu blond. Cred că până la urmă îi dau!!! şi lui una că nu poate să mă citeze. Atunci m-am trezit cu zâmbetul pe buze, m-am dus frumos la baie, mi-am schimbat lenjeria şi mi-am pregătit o cafea cu Polar cum doar eu ştiu. Ce bine că a fost doar un coşmar, mi-am zis eu în mintea mea, şi m-am apucat să dau!!!