Volosevici vrea un Ploieşti curat. De ce doar cu Prigoană?
Autor: Marius Nica
Publicat la: 16 august 2010 12:34:01
Supărat că jurnaliştii criticau la Alpha TV modul cel puţin ciudat în care conducerea Primăriei Ploieşti aruncă cu bani în firma lui Prigoană mai ceva ca încoronaţii rromilor în manelişti, primarul Andrei Volosevici a intervenit telefonic pentru a-şi asuma un program de curăţenie unic în România: toate străzile din oraş vor fi măturate zilnic, unele chiar şi de trei ori la 24 de ore, pe bani grei. Nervos, sau pur şi simplu neatent, primarul a scăpat „porumbelul”, deşi până atunci aruncase „pisica” lui Prigoană în curtea liberalilor care controlează Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti. Dacă tot şi-a asumat rolul de Zâna Măseluţă pentru Silviu Prigoană, poate primarul Volosevici ar trebui să răspundă şi la câteva întrebări, cum ar fi: de ce salubritatea Ploieştiului nu a fost o prioritate pentru edilul Volosevici decât după ce Rosal a fost băgată prin uşa din dos în oraş? De ce bugetul pentru operatorul de salubritate a fost suplimentat pe şest cu aproape 30 de miliarde de lei vechi, o sumă care se va dovedi oricum insuficientă până la finele anului având în vedere planul de curăţenie aberant al Primăriei Ploieşti? De ce fostul operator de salubritate era obligat să măture mecanizat şapte străzi, faţă de 103 cât are în plan compania Rosal? Sunt chestiuni la care primarul este dator să răspundă acum şi nu la DNA, când PDL nu va mai fi la putere...