Sindicaliştii şi-au scos voturile pe taraba politicienilor
Autor: Marius Nica
Actualizat la: 4 februarie 2010 09:41:58
Publicat la: 7 octombrie 2009 09:41:50
Diseară îi vom vedea pe liderii de sindicat care au organizat mitingul de la Bucureşti la toate buletinele de ştiri şi talk-show-urile plângându-le de milă celor pe care i-au scos în stradă. Ar fi o atitudine corectă, dacă liderii respectivi chiar ar proveni din rândul bugetarilor nevoiţi să trăiască cu 800 de lei pe lună.
În realitate, acesta a fost doar prilejul perfect pentru a-şi negocia un viitor financiar mai bun. În pragul alegerilor, indiferent de natura lor, liderul de sindicat scoate la vânzare voturile celor pe care îi reprezintă în schimbul unor favoruri precum afaceri bănoase pentru firmele apropiaţilor, sau, de ce nu, un post călduţ de parlamentar la viitoarele alegeri. Chiar şi la nivel local avem câteva exemple de lideri sindicali care au ajuns consilieri locali sau judeţeni, abandonându-şi colegii pentur un trai mai bun. Aşa că, în spatele unor megafoane puternice se ascund interese personale mai puternice decât nevoile celor mulţi, dar deloc proşti.