Pentru Boc, pensionarul cel mai bun este unul mort
Autor: Marius Nica
Actualizat la: 11 februarie 2010 11:12:07
Publicat la: 11 februarie 2010 11:07:05
| Pentru Boc şi compania, proverbul “Cine n-are bătrâni să-şi cumpere” ar trebui să sune “Cine ajunge la pensie, să moară cât mai repede!”. Altfel nu-mi explic de ce actualul guvern face tot posibilul ca cei care au cotizat o viaţă la sistemul de pensii să crape înainte ca poştaşul să le bată în poartă. |
Dincolo de abureala cu eliminarea pensiilor de lux, majorarea vârstei de pensionare la nivelul Germaniei sau Norvegiei, state cu cea mai mare speranţă de viaţă din UE, va însemna o scădere dramatică a numărului beneficiarilor de pensii de stat. Priviţi în jur. Câţi dintre voi cunoaşteţi pensionari trecuţi de 80 de ani? Vă daţi seama ce se va întâmpla peste 20-30 de ani? Personal, nu cred că voi apuca prea multe pensii, însă politica actualulilor guvernanţi de reducere a cheltuielilor bugetare pe seama pensionarilor mi se pare un genocid. Partea şi mai proastă este că nu am văzut prea mulţi sindicalişti şi chiar pensionari în stradă, condamnând proiectul de lege al pensiilor, care va trece lejer de parlament până în primăvară. Şi dacă nimeni nu se agită, atunci Boc e fericit. Îi vor rămâne mai mulţi bani pentru a-i împărţi ministerelor conduse de personaje precum Elena Udrea, Adrian Videanu sau Radu Berceanu.
P.S. Oare ce-o gândi mama lui Boc despre iniţiativa primului cosaş al ţării? Bine le-ai făcut, maică?
Tags:
Editorial marius nica