Dacă prostia ar durea...
Autor: Marius Nica
Actualizat la: 9 februarie 2010 07:55:47
Publicat la: 9 februarie 2010 07:20:00
| Dacă prostia ar durea, unii angajaţi ai Primăriei Ploieşti, în special ce-i care se ocupă de recepţia lucrărilor în infrastructură, s-ar tăvăli în chinuri. Săptămâna trecută am asistat la cea mai aberantă investiţie: plombatul gropilor din astfalt cu...pietriş. O tehnică „inovatoare”, cum numai la Ploieşti se putea aplica. |
Am întrebat câţiva specialişti în drumuri, da avem şi aşa ceva, dar ei nu lucrează pentru constructorii puşi pe căpătuială, dacă au mai auzit aşa ceva? Răspunsul lor a fost, evident, negativ. Mai mult, o astfel de soluţie pune în pericol siguranţa traficului rutier, pietrişul putând ricoşa în parbrizul maşinilor la frânare. Şi, atunci, de ce am aruncat 50.000 de euro pe fereastră? Răspunsul e simplu: pentru că şefilor din Primăria Ploieşti, care se ocupă de drumuri, nu le pasă. Intraţi pe declaraţiile de avere ale acestora şi veţi fi surprinşi să constataţi cum funcţionarii municipalităţii, plătiţi cu salarii ce nu sar de 500 de euro, au dobândit în ultimii ani proprieăţi, maşini şi bijuterii demne de manageri de succes de la companiile multinaţionale. Dar cum Agenţia Naţională de Integritate este mai preocupată de poeţi sau jurnalişti decât de funcţionari publici, domnii şi doamnele din primărie pot semna liniştiţi recepţia unor lucrări de mântuială pentru nu li se poate întâmpla nimic.
Tags:
Editorial marius nica