Ce facem cu o şcoală renovată? O închidem!
Autor: Marius Nica
Publicat la: 17 februarie 2010 18:00:53
| În spatele unor cuvinte sforăitoare, precum reformă, modernizare, comasare, ce ţin de sistemul de învăţământ, se ascund acţiuni lipsite de orice logică. Iată un exemplu elocvent. |
Şcoala Unirea, din cartierul ploieştean Râfov, a fost modernizată anul trecut, pe bani grei, în urma unui contract semnat de fostul primar, Emil Calotă, cu firma Romstrade. S-a schimbat tâmplăria veche, de lemn, cu una din PVC, s-au refăcut finisajele, iar clădirea a beneficiat şi de lucrări de izolaţie termică. Un lucru bun, având în vedere că cei 42 de elevi ai şcolii învaţă acum în condiţii decente. “Minunea” nu va dura însă decât un an, pentru că, în dorinţa de a restructura sistemul de învăţământ, conducerea inspectoratului şolar a decis închiderea unităţii de învăţământ recent renovate! În plus, elevii vor fi nevoiţi să facă naveta, iar până la cea mai apropiată şcoală este o distanţă de trei kilometric. Mai mult, ei vor fi obligaţi să traverseze calea ferată din Bariera Unirii, locul în care s-au întâmplat numeroase accidente. Dar ce mai contează toate aceste riscuri, dacă putem tăia nişte costuri ca să dăm bine în statisticile Ministerului Educaţiei? Într-o situaţie asemănătoare se află şi şcoala primară din satul Ogretini, comuna Drajna, pe care primarul vrea să o închidă după ce a fost modernizată. Logic, nu?!
Tags:
Editorial marius nica