Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

cartofi prajiti

Alimentele bogate în amidon preparate la temperaturi foarte înalte pentru o perioadă lungă de timp, precum cartofii prăjiți intens, pot crește riscul de cancer în cazul persoanelor care le consumă în mod frecvent, au anunțat luni oamenii de știință britanici din cadrul unei agenții guvernamentale, informează Reuters.

 

Potrivit Agenției guvernamentale pentru standarde alimentare din Marea Britanie (FSA) citată de Agerpres, o substanță numită acrilamidă, produsă atunci când alimentele bogate în amidon sunt prăjite, fripte sau coapte pentru o perioadă îndelungată la temperaturi foarte înalte, poate crește riscul de cancer. Acest lucru a fost relevat în urma studiilor efectuate pe animale, au precizat reprezentanții Agenției.

Într-o declarație care a stârnit critici din partea unor experți independenți, FSA susține că pentru reducerea pericolului consumatorii ar trebui să gătească alimentele bogate în amidon la temperaturi scăzute și să le mănânce atunci când acestea au o tentă aurie, nu maronie. "Părerea generală în rândul cercetătorilor este că acrilamida are potențial cancerigen în cazul oamenilor", se arată în declarație. "Ca regulă generală, trebuie vizată o culoare aurie sau mai deschisă în timpul coacerii, prăjirii sau frigerii alimentelor bogate în amidon, precum cartofii, rădăcinoasele și pâinea", precizează FSA, potrivit sursei citate. 

 

Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), parte a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), clasifică acrilamida drept "un potențial factor cancerigen uman" punând această substanță în aceeași categorie de risc ca și utilizarea steroizilor anabolizanți, consumul de carne roșie și de băuturi foarte fierbinți, dar și meseria de lucrător în saloanele de coafură.

sursa: digi24.ro