Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

 

viscri

Pentru a proteja autenticitatea satului Viscri (jud. Braşov) va fi interzis accesul turiştilor cu maşina în localitate. Ei vor fi transportaţi cu căruţa din parcarea de la marginea satului până în centru.

 

Măsura va fi aplicată în perioada aprilie-octombrie a declarat marţi pentru AGERPRES, consilierul judeţean Caroline Fernolend, expert la Consiliul Europei pentru Convenţia de la Faro-Portugalia.

‘În acest an un număr de 35.000 de turişti au vizitat satul Viscri, în creştere faţă de anul trecut. Aceşti turişti au creat probleme infrastructurii satului, animalelor care merg sau vin de la păşunat, având în vedere că maşinile sunt parcate pe marginea drumului, iar spaţiul de deplasare s-a îngustat.

Animalele nu mai pot bea apă din locurile special amenajate la marginea drumului din cauza maşinilor. Acesta a fost motivul pentru care am apelat la specialişti de la Comisia Europeană pentru a ne ajuta să facem un fel de Regulament care să fie acceptat atât de comunitate, cât şi de turiştii care vor ajunge la Viscri, pentru a nu distruge autenticitatea satului, pentru a nu distruge acele lucruri pentru care vin oamenii să le vadă. Intenţionăm să nu mai dăm voie maşinilor să intre în sat, în perioada aprilie-octombrie, când vin turiştii la Viscri”, a explicat Caroline Fernolend pentru agerpres.ro.
sursa: businessmagazin.ro

 

Național
  • Miercuri, 16 August 2017
  • De Georgiana Kelemen

Soluţie urbană INEDITĂ cu panouri muzicale

Braşovenii şi turiştii care ajung în zona de promenadă de Sub Tâmpa din municipiul Braşov se pot relaxa într-un mod inedit într-unul din părculeţele din această zonă, unde au fost amenajate primele...