dieta

De ce unele persoane slăbesc, iar altele nu, deşi ţin aceeaşi dietă? În spatele regimurilor de slăbire pot fi cauze psihologice, susţin specialiştii. Despre acest subiect am discutat cu Constantin Cornea, psiholog.

Unele persoane slăbesc, iar altele nu, deși urmează aceeași dietă. Care este explicația? De ce sunt unele femei la dieta mereu? De ce devin brusc vegetariene, sau exagerează cu mersul la sală? De ce încearcă zeci de rețete pentru slăbit sau ajung să își taie din stomac?

Un raspuns simplu ar fi: pentru ca sunt nemultumite, cu sau fara motiv, de felul in care arata, sau pentru ca au o stima de sine scazuta. Pe cat pare de simplu, pe atat este de profund. Psihologii spun ca in spatele dietelor si dorintei de a slabi pot fi cauze psihologice: probleme in familie, probleme la locul de munca si chiar traume din copilarie.

Specialiştii spun că nu este suficient să mâncăm sănătos dacă în timpul mesei ne grăbim, facem o altă activitate şi nu suntem atenţi la gust, la miros sau la culoarea alimentelor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul stresului. În momentul în care mâncăm în stare de stres, activitatea sistemului digestiv încetineşte, metabolismul este la capacitate minimă. Se încetinesc arderile caloriilor. Deci, în momentul în care suntem stresaţi este bine să facem câteva exerciţii de respiraţie, să ne relaxăm şi abia apoi să începem să mâncăm.

Multe persoane caută rezolvare a problemelor prin intermediul mâncării. „Haideţi să nu mai căutăm rezolvare prin intermediul mâncării, haideţi să punem din nou mâncarea acolo unde este locul ei, adică într-o relaţie bazată pe energie pozitivă, pe poftă, pe saţietate şi să avem curajul să privim celelalte aspecte ale vieţii noastre: respectul de sine, relaţia cu cei din jur, curajul de a-ţi asuma reuşitele şi nereuşitele, micile defecte pe care le ai, pentru că aceasta este cheia şi a mulţumirii în viaţă: să fii împăcat cu tine, să fii bine în pielea ta, acceptându-te aşa cum eşti”.

De asemenea nu trebuie exclusa cauza medicală, cum ar fi o dereglare hormonală.

Soluții? Psihoterapia, tratamentul medicamentos, sportul sub îndrumarea unui instructor. Dacă comportamentul alimentar greșit s-a născut în urma unei traume, prima indicație rămâne psihologul. Cu ajutorul lui, puteți trece cu adevarat peste întâmplarea nefericită. De asemenea puteți învăța o metodă de a vă stăpâni emoțiile fără a fi nevoite să le înecați în mâncare sau alcool. Mâncarea în exces, regimul alimentar exagerat, alcoolul, țigările sau drogurile nu sunt nici pe departe soluții de a scăpa de trauma.

Pentru a avea succes în dietele noastre trebuie să renunţăm la frustrări, la exerciţii epuizante, la regimuri drastice şi să păşim într-o frumoasă călătorie nu doar către un corp mai slab, ci şi către a fi autentic. Degeaba reuşesc să slăbesc 20 de kilograme dacă la sfârşitul drumului sunt la fel de nemulţumită, nefericită şi frustrată.

sursa: digi24.ro