schite

Eveniment așteptat de mai bine de 15 ani la Câmpina. În acest weekend, mai exact, duminică, 18 septembrie, Primăria va expune mult disputatele schițe ale artistului Nicolae Grigorescu. Lucrările vor putea fi văzute doar pentru câteva ore, dat fiind fragilitatea lor și condițiile speciale în care acestea trebuie depozitate.

UPDATE:  Primăria Câmpina a anulat expoziția schițelor lui Nicolae Grigorescu

Expoziția este organizată cu ocazia Serbărilor Toamnei, care au loc în acest sfârșit de săptămână, iar lucrările semnate de Grigorescu vor putea admirate, duminică, începând cu ora 11.00, la Casa Căsătoriilor, într-un spațiu special amenajat la mansarda clădirii. Deși Primăria Câmpina a recuperat de la Muzeul Național de Artă (MNA), în urma unui proces care a durat aproape 12 ani,   peste 200 de schițe în creion, peniță și laviu, nu vor fi expuse decât o parte dintre acestea (aproximativ 100) pentru că restul sunt extrem de fragile, iar riscul de a fi deteriorate este foarte mare. Legat de această expoziție, așteptată de mulți dintre iubitorii de artă, a apărut un zvon – neconfirmat deocamdată oficial – cum că nu oricine va putea să vadă lucrările lui Grigorescu, evenimentul de duminică fiind rezervat exclusiv oficialilor. Primarul Horia Tiseanu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Shițele semnate de pictorul Nicolae Grigorescu au reprezentat motivul pentru care Primăria Câmpina și Muzeul Național de Artă au purtat un adevărat război în instanțele de judecată. Procesul a durat mai bine de 11 ani, până când, în februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză administrației publice locale. Cele două instituții au purtat această luptă după ce Paul Moldoveanu, secretarul Primăriei Câmpina, a găsit în arhive un document care atesta faptul că cele 202 schițe semnate de Grigorescu au fost vândute Primăriei, în anul 1939, de singurul moștenitor al artistului. La acea dată, schițele se aflau în custodia Muzeului Național care a refuzat să le cedeze Primăriei Câmpina, invocând mai multe motive, printre care și lipsa unui spațiu adecvat pentru depozitarea acestor lucrări deopotrivă de fragile și valoroase.

Acest motiv s-a dovedit unul real, pentru că Primăria Câmpina, deși a preluat schițele de la MNA undeva în anul 2013, nu le-a adus la Câmpina, ci le-a depozitat provizoriu la Ploiești, la Muzeul Județean de Artă. Motivul acestui popas a fost exact lipsa unui spațiu care să beneficieze de toate condițiile de securitate, umiditate etc specifice unor astfel de valori. Autoritățile locale au intenționat chiar să atragă fonduri europene pentru realizarea unui muzeu al orașului unde să expună schițele, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Așa s-a ajuns la un compromis, fiind amenajată mansarda clădirii unde funcționează Casa Căsătoriilor, situată pe Bulevardul Culturii, peste drum de sediul Primăriei Câmpina, pentru depozitarea lucrărilor și pentru expunerea lor temporară.