sf maria superstitii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Pe lângă semnificaţia ei religioasă, această sărbătoare este plină de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii.

Credința populară. Ce să NU FACI de Sfânta Maria Mare

În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Femeile însărcinate nu au voie să facă curăţenie. Pe de altă parte, se spune că gravidele trebuie să se roage la Fecioara Maria pentru naştere uşoară şi copii sănătoşi.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

Fiind sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox, pe 15 august nu se spală, nu se coase şi nu se face treaba în casă. Totodată, se spune că nu trebuie să te cerţi cu nimeni în această zi.

sursa: evz.ro