dj hodor game of thrones

Din lumea plină de fantezie a celui mai bine cotat serial al ultimilor ani, Game of Thrones, vine direct în lumea plină de magie a muzicii, Hodor, pe numele lui real, Kristian Nairn. Actorul irlandez de 41 de ani este un pasionat al muzicii house și de mai bine de 5 ani este DJ. Acesta va urca pe una dintre scenele de la festivalul Untold, potrivit Agerpres.

Kristian Nairn, DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7 Sessions. A fost atras de muzică încă de la primul album pe care l-a ascultat pe un casetofon Sesame Street, iar în timp a devenit un mare fan al celor de la Queen.

La vârsta de 14 ani a devenit pasionat de chitară și de atunci pasiunea lui pentru muzică a crescut. Și-a început cariera muzicală alături de trupe locale și a ajuns în timp să se alăture în turnee unor artiști precum Scissor Sisters, Mylo sau Calvin Harris, de aici s-a născut și pasiunea lui pentru muzica techno house. Recunoaște că atunci când urcă pe scenă, lumea îl aclamează Hodor, iar răspunsului lui vine imediat, prin muzică.