mosquito

Înţepăturile de ţânţar sunt inevitabile pe timpul verii, mai ales când petrecem atât timp în natură. Înţepăturile de ţânţari pot lăsa în urmă zone iritate, roşii şi o senzaţie de mâncărime care pot să-ţi dea peste cap starea de bine.

Înţepăturile sunt produse de femelele de ţânţar care se hrănesc cu sânge. Ca să-l poată extrage, injecteză o cantitate mică de salivă, cu rol anticoagulant. Această salivă provoacă mâncărimi şi durere - o proteină ce intră în compoziţia ei rămâne în piele şi declanşează o reacţie a sistemului imunitar.Oamenii de ştiinţă au încercat să înţeleagă ce anume îi face pe unii oameni mai atrăgători pentru ţânţari. Se pare că ţânţarii sunt ghidaţi şi de simţul mirosului, iar acesta se datorează în mare parte bacteriilor aflate pe pielea noastră. Flora şi fauna de pe pielea noastră miros apetisant pentru ţânţari, iar acestea se dezvoltă atunci când transpirăm sau când petrecem o perioadă lungă de timp în aer liber. S-a observat că ţânţarii preferă sângele de grupă 0. În plus, ţânţarii preferă bărbaţii în locul femeilor şi persoanele supraponderale în locul celor slabe.Dacă te numeri printre persoanele “preferate” de ţânţari, iată 7 remedii naturale care te pot ajuta să ameliorezi înţepăturile.

Cum se tratează înţepăturile de ţânţariPentru ajutor imediat, încearcă o cremă cu efect antihistaminic pentru a ameliora durerea locală şi calmează reacţiile organismului. Pe cât posibil, locul cu probleme trebuie păstrat curat ca să nu apară infecţiile şi ar fi bine să nu te scarpini, chiar dacă mâncărimile sunt puternice. Pentru a le calma se poate folosi un unguent cu hidrocortizon sau un alt unguent cu efect antipruriginos.

Dacă nu aveţi la dispoziţie aceste medicamente, dermatologul Jessica Wu recomandă aplicarea unui pliculeţ de ceai verde rece peste înţepătură. Pliculeţul rece ameliorează senzaţia de mâncărime, iar compuşii din ceai verde ajută cu inflamaţia. Pliculeţele de ceai vor ajuta la reducerea inflamaţiei şi vor acţiona ca astringent, eliminând fluidele din zona înţepată. O altă opţiune ar fi cataplasmele cu fulgi de ovăz.

Sursa: csid.ro