Câtă apă trebuie să bea un copil? Câtă apă trebuie să bea un bebeluș? Este apa o necesitate și, dacă da, începând de la ce vârstă?

Apa este vitală pentru dezvoltarea copiilor, pentru un metabolism normal și pentru a susține sistemul imunitar. Apa este principală componentă a organismului uman. Cu toate acestea, copilul de până la șase luni și chiar mai mult nu are nevoie de apă în dieta sa zilnică, în condițiile unei alimentații corecte.

Afirmația poate părea ciudată, în condițiile în care aportul de lichide de care are nevoie un copil în primele luni de viață (până la șase luni și chiar mai mult) este mai mare decât la copiii mai mari (de peste un an) și asta deoarece suprafața corporală este mult mai mare în raport cu greutatea, iar pierderile de apă, prin transpirație și urină, sunt importante. În plus, rinichii copilului până la un an (și mai ales în primele șase luni de viață) sunt imaturi, motiv pentru care bebelușii urinează des pentru a reuși să elimine toxinele din organism și, prin urmare, pierderile de apă sunt mai mari.

Cu toate acestea, bebelușul alimentat corect, atât până la șase luni, cât și după, nu are nevoie de apă sau are nevoie de apă sumplimentară, dar în cantitate foarte mică.

Introducerea apei în dieta copilului se face numai după șase luni, și atunci la recomandarea medicului care urmărește copilul și în cantitatea stabilită de acesta. Puțini știu că apa poate provoca un dezechilibru în metabolismul copilului mai mic de șase luni, fie că este apă din rețeaua de apă potabilă (fiartă și răcită în prealabil), fie că este apă minerală.

Prima este lipsită de minerale și poate provoca o diluție exagerată și periculoasă a mineralelor necesare dezvoltării copilului, în timp ce a doua poate produce un exces de minerale. Oricare dintre aceste variante este dănuătoare și pune la grea încercare rinichii copilului.

Copilul alăptat, mai mic de șase luni, nu are nevoie de apă!

Laptele de mamă asigură tot necesarul de lichide de care are nevoie bebelușul, în compoziția acestuia apa reprezentând 87-89%. În situațiile în care bebelușul mai mic de șase luni are nevoie de un aport hidric crescut (caniculă, diaree, febră, vărsături) copilul va fi pus la sân mai des, iar mama va avea grijă să bea suficiente lichide pentru a putea susține nevoile copilului.

Hidratarea suplimentară a copilului mai mic de șase luni se face numai cu recomandarea medicului și atunci sunt folosite soluții speciale care conțin săruri de rehidratare deoarece, pe lângă apă, se pierd cantități mari de minerale (mai ales prin vărsături și diaree), iar aportul de apă ”simplă” duce la o diluție în plus a acestora și la afectarea gravă a multor organe, în special a rinichilor și creierului, și poate duce până la convulsii.

Bebelușul mai mic de șase luni alimentat artificial nu are nici el nevoie de suplimente de apă (și nici ceaiuri, altele decât cele cu recomandarea medicului), atâta vreme cât laptele praf este preparat corect, iar copilul hrănit corespunzător. Marele risc pentru bebelușii alimentați artificial este acela al unor concentrații prea mari de lapte decât cele recomandate, ceea ce produce un dezechilibru între aportul de nutrienți și cel de apă cu efecte nefaste (afectarea renală, obezitate).

Spre deosebire de copilul alimentat natural, unde aportul de lichide se reglează automat, laptele matern fiind un aliment inteligent, care se adaptează nevoilor de moment ale copilului, sugarul alimentat artificial poate primi atunci când este cazul (caniculă, boli diareice, vărsături, febră) suplimente de apă (ideal apă și nu ceai), dar în cantități mici, administrată la intervale regulate de timp, de exemplu câte 1-2 lingurițe de apă la 15-30 minute, de două-patru ori, în două-trei reprize pe zi. Oricum, cantitățile suplimentare de apă la copilul mai mic de șase luni trebuie stabilite numai cu medicul pediatru, în funcție de necesități.

 

sursa: clicksnatate.ro