“Ai greşit!” “Eşti pedepsit!” Aţi auzit vreodată aceste cuvinte? Dacă sunt adresate unui copil, reacţia pe termen lung este una singură. Copilul îşi va ascunde greşelile şi va ajunge să mintă, să spunem, profesionist. Este doar o reacţie de apărare la una dintre cele mai frecvente greşeli în educaţia celor mici. Orice faceţi în calitate de părinţi are ecou în dezvoltarea psihică a copilului. Aşadar, grija excesivă sau lipsa acesteia, certurile din familie, exigenţa maximă sau lipsa oricărei autorităţi, diferenţele făcute între copii îşi vor pune amprenta, din nefericire, toată viaţa pe un om care se întâmplă să fie cea mai valoroasă persoană pentru voi.

Şi dacă e aşa, încercaţi să nu faceţi greşeli din neştiinţă. Sunt câteva extrem de frecvente făcute atât de părinţi, cât şi de bunici şi care, repetate, duc la modificări negative în personalitatea micuţilor. Le comentăm pe rând!

Prea permisivi?

În primul rând, atitudinea: “Fă ce vrei”, “Mănâncă ce vrei”, “Stai unde vrei”, joacă-te unde vrei nu înseamnă libertate. Este vorba, psihic vorbind, despre o manifestare a dezinteresului sub forma aparent a unei libertăţi acordate. Copilul simte însă lipsă de interes din partea voastră. Aşadar, copilului în funcţie de vârstă îi faceţi un orar al meselor, al perioadei de odihnă şi de joacă.

Până la 9-10 ani, copiii nu ştiu să facă alegeri alimentare conştiente, deci e absolut necesar ca acestea să fie făcute de părinţi. Tot până atunci vor avea nevoie măcar de 20 de minute de somn în timpul zilei şi de cel puţin 2 ore de joacă, care ideal ar fi să presupună efort fizic. În acest program, zilnic acelaşi în linii mari, ar trebui să intre timp petrecut cu părinţii.

Cel mic nu are nevoie doar de hrană, de o casă primitoare şi de hăinuţe. Are nevoie de atenţia părinţilor, de timp, nu neapărat foarte mult, în care aceştia să interacţioneze real. Chiar dacă aveţi o oră la dispoziţie, vorbiţi cu cel mic, jucaţi-vă împreună, menţineţi contactul vizual, extrem de important. Cu alte cuvinte, contează calitatea şi nu cantitatea timpului petrecut zilnic împreună cu juniorii.  

Prea indulgenţi?

O altă greşeală frecventă este răsfăţul care presupune lipsa oricărei responsabilităţi din partea copilului şi educarea în sensul acesta. Unui copil nu i se pot tolera comportamente deviate doar pentru că este copil. Fiecare vârstă înseamnă responsabilitate, iar cel mic trebuie să crească cu această idee. La polul opus al răsfăţului se află severitatea excesivă.

Din partea copilului înseamnă reprimarea oricărei iniţiative. Este cea mai sigură metodă de a creşte un copil timorat, care la vârta adultă va fi incapabil de a avea opinii sau iniţiative. Riscaţi ca micuţul să crească urându-şi părinţii, situaţie dezastruoasă nu atât pentru părinţi, ci chiar pentru copilul care ar trebui să înveţe inclusiv să iubească de la cele mai mici vârste.

În acelaşi registru se înscrie o altă greşeală colosală – respingerea brutală a unor dorinţe mari ale copilului din motiv de lipsă de timp, de bani sau doar pentru a vă demonstra autoritatea asupra celui mic. Este din nou un motiv ca micuţul să înveţe de la o vârstă fragedă ce înseamnă ura în loc să înveţe ce înseamnă dragostea. Devine o altă metodă de a induce comportamente deviate la maturitate.

Şi interzicerea relaţiilor sociale cu alţi copii de aceeaşi vârstă duce la comportamente nedorite în timpul vieţii adulte, cu timiditate excesivă sau cu agresivitate excesivă odată stabilite relaţiile sociale. Încărcarea cu activităţi dorite doar de părinţi, la fel ca supraaprecierea sau subaprecierea capacităţilor copilului au repercusiuni de data aceasta nu asupra psihicului, ci asupra intelectului. Aşadar, nu faceţi aceste greşeli dacă vă aşteptaţi la o dezvoltare normală intelectuală din partea celui mic.

Familie numeroasă, atenţie pe măsură

Şi, nu în ultimul rând, ne referim la diferenţele injuste între sexe şi/sau între fraţi. Cu alte cuvinte, dacă vă doreaţi arzător un băiat sau o fetiţă şi aveţi acasă sexul opus, nu are nici o vină copilul că s-a născut în ciuda preferinţelor părinţilor. Nu faceţi copilul să se simtă inferior doar pentru că s-a născut altfel decât aţi fi vrut, pentru că îi dărâmaţi încrederea în sine şi încrederea că ar putea fi iubit de altcineva.

Este o situaţie dramatică la vârsta adultă, când va trebui să îşi aleagă un partener. Şi al doilea tratament discriminatoriu se referă la cel în raport cu fraţii. Dacă aveţi mai mulţi copii, le oferiţi tuturor aceeaşi mâncare, aceleaşi lucruri, aceeaşi atenţie, aceleaşi şanse. În caz contrar, prima oară determinaţi conflicte violente între ei.

În al doilea rând, în funcţie de personalitatea copilului, îi veţi face ori bolnăvicios de timizi ori extrem de agresivi. În al treilea rând, le frânaţi dezvoltarea psihică normală. Aşadar, dacă aveţi mai mult de un copil, toată viaţa sunteţi obligaţi să menţineţi un echilibru între atenţia pe care le-o acordaţi fraţilor, indiferent de vârsta acestora.

 

sursa: csid.ro