Modul în care părinţii îşi etichetează copiii are o influenţă majoră asupra dezvoltării acestora şi asupra vieţii lor de adult, sunt de părere psihologii. Cu voia sau fără voia lor, de cele mai multe ori, părinţii contribuie semnificativ la succesul sau eşecul în viaţa copiilor lor, încă din primii ani de viaţă, doar prin simplul fel în care le vorbesc şi îi etichetează. Dacă părintele îl încurajează pe copil încă de mic şi îl va eticheta drept “inteligent”, “luptător”, “muncitor” etc., acesta va suporta altfel, ca adult, greutăţile vieţii sau felul în care acesta este tratat de şef la locul de muncă. De cealaltă parte, dacă părintele va persista pe etichete de genul “nu eşti bun de nimic”, “ratat” etc., copilul va dezvolta stări anxioase şi depresive şi va suporta mult mai greu eşecul sau obstacolele vieţii, consideră psihologul psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Părinţii sunt primele modele ale copilului

“Este necesar ca părintele să ştie că un copil primeşte informaţia din mesajul verbal şi din cel nonverbal al părinţilor. Copilul preia un mesaj corect când există armonie între ce spunem, ce facem şi ce gândim. Până la vârsta de trei ani, creierul copilului este precum un calculator care asimilează informaţie. Nu are capacitatea de procesare. Testează exteriorul cu toate simţurile. Când părintele ţipă şi  loveşte  copilul că pune mâna la priză, dar nu-i explică ce este acolo, în realitatea lui se naşte vinovăţia. Când strică sau sparge obiecte prin casă iar părintele râde, copilul crede că este apreciat. Înţelege că a făcut o faptă bună. Va continua să atragă atenţia în acest fel”, afirmă psihologul Verdi.

Adultul care creşte fără limite, explică psihologul, este copilul căruia nu i s-a explicat ce este bine să facă şi ce nu este bine. Copilul, la fel ca adultul, învaţă numai din feedback-urile pozitive. “Este greşită opinia conform căreia un comportament se învaţă dacă spunem copilului ce a greşit. Sau dacă nu spunem nimic, suntem indiferenţi. Va găsi o cale să se facă văzut”, spune Verdi.

În primii ani, copilul preia tiparele privind familia, femeia, bărbatul, autoritatea

“Când există înţelegere în familie, copilul creşte frumos, în siguranţă. Ca adult, va dezvolta relaţii armonioase, inclusiv la nivel de cuplu. Dacă există tensiuni între părinţi, mama şi tata se jignesc, atunci copilul, deşi nu pricepe despre ce este vorba, se va orienta mai târziu în relaţii conflictuale. Ca adult, îşi doreşte o relaţie de cuplu minunată, dar va fi umilit sau desconsiderat de partener, dacă a trăit acea realitate în copilărie. Şi asta se întâmplă deoarece,  la nivel de incoştient, creierul lui atrage ce a învăţat. De multe ori, părinţii spun copiilor “eşti prost ca tatăl tău” sau „vei ajunge un nimeni, ca mama ta”, afirmă specialistul.

Psiholog: “Nu este blestem mai mare pentru copiii noştri, decât să le alimentăm eşecurile în fiecare zi”

Dacă părintele îl încurajează pe copil încă de mic şi îl va eticheta drept “inteligent”, “luptător”, “muncitor” etc., acesta va suporta altfel, ca adult, greutăţile vieţii sau felul în care acesta este tratat de şef la locul de muncă. De cealaltă parte, dacă părintele va persista pe etichete de genul “nu eşti bun de nimic”, “ratat” etc., copilul va dezvolta stări anxioase şi depresive şi va suporta mult mai greu eşecul sau obstacolele vieţii, consideră psihologul psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Copilul învaţă modalitatea în care părinţii lui fac faţă emoţiilor pozitive şi negative

“Memorează ce face mama sau tata când este bucuroasă / bucuros, tristă / trist şi va folosi aceste experienţe în situaţiile în care se confruntă el cu emoţii similare. Reacţiile  emoţionale ale părinţilor reprezintă contextul de învăţare a modului de gestionare a emoţiilor de către copil”, declară psihoterapeutul. Specialistul este de părere că juniorii au nevoie de exprimare directă, în cuvinte, a aprecierilor pozitive din partea părinţilor, de genul „pentru mine, desenul tău este cel mai frumos!”,  “Sunt mândru de lucrarea ta!”, „Apreciez cât eşti de harnic şi te felicit pentru că vrei...!”. Ignorarea comportamentelor pozitive ale copilului de către părinţi şi educatori, crede psihologul, face să apară comportamente negative, indezirabile. “Exprimarea emoţiilor negative ale părinţilor prin cuvinte urâte adresate copilului este dăunătoare pentru el. Copilul va ajunge să se perceapă ca fiind incapabil, fără valoare, fără resurse şi astfel, dacă tot este criticat, îi lipseşte motivaţia să înveţe comportamente pozitive. Cercetările arată că atunci când părinţii pedepsesc copilul, aceştia au o stare emoţională negativă. Astfel, copilul va asocia starea emoţională negativă a părinţilor cu pedeapsa”, continuă Verdi.

 

sursa: csid.ro