„Box”, noul film regizat de Florin Şerban, autorul lungmetrajului „Eu când vreau să fluier, fluier” ajunge, în premieră, și la Ploiești la finalul acestei săptămâni.

Gazda acestui eveniment este Cinema Twins din incinta Winmarkt Omnia, care vă invită vineri, începând cu ora 18.00 la premiera unui film ce se anunță a fi un real succes. “Sunt foarte curios cum va privi publicul din Ploiești filmul. Nu cred că e doar un film pentru cunoscători, cred că orice iubitor de cinema poate rezona cu personajele din BOX”, spune Florin Şerban.

În „Box” apar atât actori profesionişti, cât şi neprofesionişti. Acţiunea se desfăşoară în două planuri şi toate personajele ce ţin de povestea tânărului Rafael vor fi jucate de actori neprofesionişti, din lumea boxului, în vreme ce personajele care apar în lumea Cristinei sunt jucate de actori profesionişti.

Regizorul spunea despre filmul său: „Box” este povestea a două vieți: una care curge foarte aproape de pământ, cealaltă încercând să se înalțe și să zboare cât mai sus, prea sus. Amândouă sunt fracturate, rupte, prăbușite, dar una dintre ele reușește să se ridice. Cealaltă se îneacă în tăcere. Am scris o poveste de dragoste între Rafael, un tânăr care nu știe să iubească, dar e mânat de o pasiune de nestăpânit, și o femeie matură, Cristina, cineva care știe ce este dragostea, dar ezită.”

Rafael (20) este un tânăr boxeur provenit dintr-o familie săracă, care trăiește cu bunicul său de care este puternic legat. Cristina (34) este actriță și e casătorită, are o fetiță.

Box

Proiectul „ Box”, scenariul şi regia Florin Șerban este o coproducţie europeană (coproducător român casa de producţie a regizorului din Germania - Fantascope Films și compania franceză MPM) 

Fantascope Films a postat câteva imagini din noul film pe pagina oficială de Facebook - https://www.facebook.com/fantascopefilms/?fref=ts.

Rafael

În rolul principal îl vom descoperi pe Rafael, un actor neprofesionit pe care regizorul l-a pregătit la cursurile sale de actorie. Rafael a mers la școală până la 13 ani, apoi a început să ia lecţii de box la Metrorex, unul dintre principalele cluburi de sport din București. Trei ani mai târziu a fost nevoit să renunţe la box pentru a se angaja și a se susţine financiar. Tot atunci s-a înscris la cursurile Şcolii de Actorie. A petrecut aici 9 luni, parcurgând în două rânduri modulul întâi, apoi pe cel de-al doilea. În 2013, după mai bine de un an de căutări și câteva mii de tineri, a fost ales să joace rolul principal în „Box”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Florin Șerban.

Narcis

Un alt actor amator din noul film e Narcis, ales să joace rolul lui Buzatu, patronul unui club de sport care va marca în mod hotărâtor în viaţa lui Rafael. Despre încercările prin care a trecut Narcis până acum s-ar putea scrie un volum întreg. Ani la rând a străbătut Europa, dar nu şi-a găsit locul. După ce a văzut “Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), primul lungmetraj al regizorului Florin Şerban, a simţit că actoria ar putea fi şansa de a lăsa în urmă un trecut încărcat. Nu după multă vreme, se înscria la Şcoala de Actorie a regizorului.

Despre Florin Șerban: născut la Reşiţa în 1975, Florin Şerban a studiat filosofia şi hermeneutică şi a lucrat ca reporter de ştiri pentru diferite posturi TV. A absolvit masteratul apoi s-a înscris la facultatea de regie din cadrul UNATC. Cât timp a fost student a scris şi regizat numeroase scurtmetraje, reclame şi emisiuni TV pentru cel mai mare post de televiziune comercial din România. Ulterior a fost acceptat în programul de regie de film din cadrul Universităţii Columbia, NY, unde a obţinut numeroase burse de studii şi a studiat teoria şi istoria filmului; acolo a şi predat Teoria Filmului şi Istoria Filmului, sub supravegherea lui Andrew Harris. A primit numeroase burse şi grant-uri şi a absolvit cu o diplomă MFA în februarie 2008. În 2010 filmul său de debut, "Eu când vreau să fluier, fluier", a câştigat "Ursul de Argint" şi Premiul "Alfred Bauer" la festivalul de film de la Berlin.