- Publicitate -

Topul celor mai buni amanţi în funcţie de zodie

Data:

Care crezi că este zodia cea mai pricepută în pat? Vezi mai jos cine este cel mai bun amant al zodiacului şi pe ce loc se află iubitul tău.

- Publicitate -

Locul 1: Scorpionul

Deşi nu este zodie de foc, Scorpionul este foarte paisonal şi înflăcărat, calitate care nu trebuie să lipsească amantului perfect. Este sexy, şarmant şi de cele mai multe ori înfăţişarea lui este cel mai bun preludiu. Când ajungi cu el în pat, îţi dai seama că este nu doar frumos, ci şi foarte priceput.

Locul 2: Racul

- Publicitate -

Racul este foarte emotiv şi cam nesigur pe el. Nu ai zice că este un amant fără cusur. Indiferent de tehnicile pe care le stăpâneşte sau nu, el are un atu: se implică în ceea ce face cu tot sufletul. Şi când toate gesturile lui vin din inimă, nu are cum să nu iasă bine.

Locul 3: Fecioara

E atât de serios şi introvertit, încât nu ai ghici ce “fiară” se ascunde în el. De fapt, el este un amant foarte priceput, dar nu se poate dezlănţui decât lângă o femeie pe care o cunoaşte şi în care are încredere. Când se simte în siguranţă lângă tine vei observa schimbarea.

- Publicitate -

Locul 4: Leul

Are multă imaginaţie şi o dorinţă nestăpânită de a fi cel mai bun, inclusiv pe plan sexual. E gata să facă orice ca să-ţi demonstreze că se pricepe mai bine decât fostul tău. Şi probabil chiar aşa e. E atât de şarmant şi plin de încredere încât ajunge să se uite la tine ca să ajungi în pat cu el.

Locul 5: Balanţa

- Publicitate -

Chiar dacă nu s-ar zice, bărbatul Balanţă are multă experienţă în materie de sex şi este un fin cunoscător al celor mai exotice şi rafinate tehnici sexuale. Este foarte atent la detalii precum lenjeria intimă, decorul dormitorului, uleiul de masaj.

Locul 6: Capricornul

Poate că nu te va uimi din prima cu priceperea lui, dar Capricornul merită cu prisosinţă locul al şaselea pentru simplul fapt că e dispus să înveţe. Te urmăreşte cu atenţie în timpul sexului şi, încet, încet învaţă exact ce îţi place. În relaţiile de lungă durată este un amant foarte bun.

- Publicitate -

Locul 7: Berbecul

Berbecul este un bărbat hotărât şi direct. Dacă te doreşte, te va avea cu siguranţă. Şi nici nu se teme să-ţi spună ce anume vrea de la tine în pat. Problema lui este că îi place să treacă direct la acţiune, fără să mai piardă timpul cu romantisme pe care el le consideră inutile. Este un amant priceput, dar cam grăbit.

Locul 8: Taurul

- Publicitate -

Taurul este amantul perfect pentru femeile care vor cât mai mult romantism. Nu se lasă pradă dorinţelor de moment şi îi place să pregătească cu grijă fiecare întâlnire. Te scote la film, la restaurant, la un bar şi abia apoi ajungeţi în pat – dacă nu eşti la fel de romantică probabil că te vei plictisi înainte să ajungeţi la momentul zero.

Locul 9: Vărsătorul

Este o adevărată enciclopedie de poziţii sexuale, jucării şi tehnici erotice. Când îi vezi stocul de jucării ascuns sub pat, ai zice că e cel mai bun amant din lume. De fapt, această goană continuă după tehnici exotice îi distrage atenţia de la scopul final. Plăcerea ta este mai puţin importantă pentru el decât picanteriile pe care vrea să le încerce.

- Publicitate -

Locul 10: Peştii

Emoţia momentului, romantismul, conexiunea dintre voi sunt mai importante pentru el decât contactul sexual în sine. Ai zice că acesta e un lucru foarte bun. De fapt, este un amant mai leneş şi, odată ajunsă în pat cu el, vei descoperi că tu trebuie să faci totul.

Locul 11: Gemenii

Te cucereşte rapid după numai câteva minute de conversaţie. Problema este că se pricepe mai bine la vorbe decât la “acţiune”. Poate că la început te vor excita cuvintele lui erotice, dar asta nu este de ajuns ca să-l facă un amant bun. În schimb, dacă îţi place sexul prin telefon, probabil că te vei înţelege bine cu bărbatul din Gemeni.

Locul 12: Săgetătorul

Este un maestru al seducţiei care l-ar face de ruşine până şi pe Don Juan. Dar lui îi place vânătoarea, tachinarea, iar când te-a cucerit deja se gândeşte la o nouă ţintă. Când ajungeţi în pat deja e plictisit de “relaţie” şi nu îşi mai dă interesul să te facă să te simţi bine.

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Sondaj: Cu ce candidat veți vota pentru Primăria Ploiești la alegerile din 9 iunie?

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou...

Cozonacul de Paște de la Dulce și Sărat aduce în case gustul copilăriei și nu numai

Povesteam cu vreo doi ani în urmă de cozonacii...

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

La Ploiești a fost aprobat prețul local al gigacaloriei pentru perioada 1 mai – 30 iunie

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, luni, prețul local al...

Vin alegerile, noi știm cu cine votăm? Cum să vă feriți de ”nucleare” în campania electorală

Dragi cititori, ne așteaptă vremuri interesante, deoarece după Paște...
- Publicitate -

Informații utile

Imagini superbe de la Hipodromul din Ploiești. Supermarket La Cocoș, sponsor al reuniunilor hipice

Organizată de CSM Ploieşti cu sprijinul sponsorului Supermarket La...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Cum s-a transformat Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Interviu cu directorul Bogdan Nica

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a...

Robert Viorel Nica, primarul Lipăneștiului, invitat la Reușita TV

Cea mai longevivă emisiune TV din județ, care prezintă...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -