Fotbal Liga III-a / CF Predeal- Tricolorul Breaza 0-6 (0-2) / Lider pentru o zi
Autor:
Actualizat la: 25 mai 2009 09:03:11
Publicat la: 25 mai 2009 09:02:46
Cu biletele pentru abordarea barajului de accedere în liga secundă în buzunar, brezenii încă mai tânjesc după prima poziţie a ierarhiei.
Tocmai de aceea, jocul de la Predeal a fost un adevărat antrenament cu public pentru băieţii lui Stăncioiu. LIUBA (4,14), în premieră în tricoul brezean, a făcut cunoştinţă cu golul şi a stabilit, prematur, destinaţia celor trei puncte. Partea secundă avea să fie şi mai comodă pentru vizitatori, brezenii punctând de alte patru ori în plasa porţii nefericitului Mitrofan. PETCU (54), titular în premieră în acest sezon, a prefaţat golul golgeterului VASILESCU (76). În fine, DASCĂLU (80, 85), cu o dublă în ultima decadă a meciului, a stabilit o diferenţă clară între cele două competitoare. „Tricolorii” au făcut cunoştinţă, după setul adjudecat la zero la Predeal, cu prima poziţie a clasamentului, măcar pentru o zi, Brăneştiul redevenind lider după succesul, 2-0, cu Tărlungeniul, din ultimul joc al rundei cu numărul 32. Lupta pentru promovarea directă rămâne, însă, deschisă, brezenii aşteptând, acum, un ajutor de la Conpet, echipa care poate strica socotelile formaţiei pregătite de Ilie Stan în derbiul programat vineri.
CF Predeal- Tricolorul Breaza 0-6 (0-2)
Stadion: Orăşenesc. Spectatori: 150. Marcatori: Liuba (4,14), Petcu (54), Vasilescu (76), Dascălu (80,85)
CF Predeal: Mitrofan 6- Ciocan 5, Ceauşel 5, Şerban 5, Adăscăliţei 5- Câmpeanu 5, Chervase 5 (65 Pârvan 4), Spetcu 5, Ciobanu 5 (46 Nedelea 4)- Lupu 5, Odogbo 5. Antrenor: Adrian Furnică
Tricolorul: Sava (f.n.62 Anghelache f.n.)- Forika 6,5, Petcu 6,5 (75 G. Ghiţă )Apostol 6.5, Olteanu 7- Ghiorghiţă 6.5, Turiac 6.5 (70 Ciorchină 6), Dascălu 7, Liuba 7- Vişan 6.5 (57 Samson 6.5), Vasilescu 6.5. Antrenor: Florin Stăncioiu
Cartonaşe galbene: Lupu (25), Spetcu (35), Pârvan (80) / Dascălu (85)
Au arbitrat: Mihai Ene 7, Cristinel Tonciu 7, Mihai Ungureanu 7 (toţi din Bucureşti).
Observastor FRF: Paul Zaharia (Bucureşti)
Jucătorul meciului: Marius DASCĂLU