Sport | Liviu Ganea poate reveni la Astra
Autor: Administrator
Publicat la: 18 februarie 2010 09:11:25
|
Astra Ploieşti poate face o mişcare spectaculoasă pe ultima sută de metri înaintea reluării oficiale a sezonului în primul eşalon. Cum relaţiile cu Dinamo Bucureşti par să fi intrat, din nou, pe o linie normală, atacantul bucureştean Liviu Ganea ar putea juca şi în retur la gruparea antrenată de Nicolo Napoli.
|
 |
În prima parte a sezonului, Liviu Ganea a fost principalul marcator al Astrei, cu şase reuşite. Fotbalistul de 23 de ani a fost rechemat, în iarnă, de Dinamo, dar concurenţa acerbă din atacul “câinilor roşii”, acolo unde îi regăsim pe Claudiu Niculescu, Marius Niculae, Florin Bratu sau Andrei Cristea face posibilă revenirea lui Liviu Ganea în efectivul ploieştenilor.
Tags:
Sport fotbal astra ploiesti liviu ganea transfer