Scandalul terenurilor pentru şmecheri / Consilierul PDL,Valentin Marcu, îşi pune cenuşă în cap
Autor: Marius Nica
Actualizat la: 13 ianuarie 2010 08:42:59
Publicat la: 13 ianuarie 2010 08:27:14
În sfârşit a apărut prima reacţie oficială în urma publicării pe www.observatorulph.ro a anchetei privind clienţii politici aflaţi pe listele tinerilor sub 35 de ani, care ar putea primi terenuri de casă gratuite de la Primăria Ploieşti. Este vorba de consilierul local PDL, Valentin Marcu, care, prin intermediul biroului de presă al municipalităţii, a încercat să se „scoată”, dând vina pe angajaţii direcţiei de patrimoniu.
„„La momentul în care Hotărârea Consiliului Local Ploieşti nr. 375/2009 a început să fie dezbătută în comisiile CL, am informat reprezentanţii Direcţiei Patrimoniu că deţin un imobil în municipiul Ploieşti şi ca urmare nu mai am dreptul de a primi teren, fiind asigurat de către reprezentanţii instituţiei respective că persoanele aflate în această situaţie au fost excluse de pe lista de priorităţi privind acordarea de terenuri pentru tineri sub 35 de ani în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală”, explică Marcu. Acesta recunoaşte însă că nu a verificat, aşa cum avea obligaţia, lista tinerilor care au cerut teren de casă de la primărie. „Întrucât hotărârea respectivă se referea la acordarea a doar 66 de loturi recunosc, şi aici este greşeala mea, că am verificat lista de cereri doar până la poziţia 100, ulterior constatând că eu figurez pe locui 231, fiind convins că personalul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu a făcut modificarea respectivă”, a completat Marcu. Cum a ajuns consilierul PDL să voteze o hotărâre de consiliu local care-l privea direct? Citiţi aici.
Tags:
Razvan lungu Amedeo Tabarca Andrei Volosevici Catalin Stan Consiliul Local Ploiesti Directia Patrimoniu Fost Suprefect Hotarare Ionuț Ionescu Locuri De Casa Ploiesti Maria Magdalena Mazalu Valentin Marcu