Mirela Limboşeanu este subprefect al judeţului Prahova
Autor: Ciprian Pap
Actualizat la: 3 mai 2010 11:03:59
Publicat la: 3 mai 2010 07:53:28
Zvonurile potrivit cărora Mirela Limboşeanu, consilier personal al primarului Andrei Volosevici, va fi numită subprefect de Prahova au fost confirmate de către purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mihai Condrescu.
|
 |
"Este adevărat. Mirela Limboşeanu a fost numită subprefect de Prahova, iar astăzi, la orele 13.00, la sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ va avea loc depunerea jurământului acesteia", ne-a declarat Mihai Condrescu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Prahova. La începutul anului 2010, Mirela Limboşeanu a fost numită city manager al Ploieştiului, pe postul lăsat liber de Ionuţ Ionescu. Această funcţie a deţinut-o timp de patru zile, pentru ca mai apoi primarul Andrei Volosevici să revină asupra deciziei şi să o revoce din funcţie. Cu toate astea, Mirela Limboşeanu a rămas în continuare consiliera primarului.
Tags:
Politica mirela limboseanu subprefect prefectura prahova