Deputatul Graţiela Gavrilescu: "Ministerul Transporturilor premiază lipsa de performanţă"
Autor: Ciprian Pap
Publicat la: 20 aprilie 2010 11:37:12
Într-o interpelare făcută astăzi în Parlament, Graţiela Gavrilescu, deputat PNL de Prahova, a criticat amânarea începerii construcţiei autostrăzii Bucureşti-Comarnic şi lipsa de performanţă din Ministerul Transporturilor. În cele ce urmează, vă prezentăm integral declaraţia acesteia.
|
 |
"Stimaţi colegi,
Două „veşti” bulversante au venit zilele acestea dinspre Ministerul Transporturilor: una- că domnul Berceanu, stat în stat, are pregătite prime grase pentru salariaţii din Autoritatea Feroviară Română şi Autoritatea Rutieră Română iar cealaltă- că data la care va tăia panglica inaugurală la autostrada Bucureşti-Comarnic s-a amânat pe... puţin mai târziu, mai exact pentru a treia zi după... paştele cailor... (Expresia nu mie îmi aparţine, ci unuia dintre cetăţenii comunei Floreşti, din colegiul meu, scos din sărite de drumurile distruse inutil de utilajele grele! Şi pot să vă spun că am mai cules din folclorul local- zona Măgureni- Filipeşti- şi altele, mult mai... suculente, pe care, însă, mă jenez să le reproduc!)
Desigur, cele două veşti despre care aminteam vin după o succesiune de altele, din acelaşi domeniu: privind accidente feroviare mai grave ori mai uşoare, disponibilizări de mii de lucrători din CFR, falimente şi insolvenţe, accidente rutiere cauzate de omniprezentele gropi în asfalt şi alte, şi alte asemenea, cu care domnul Berceanu ne-a obişnuit în aşa măsură, încât o să ajungem să ne întrebăm care o mai fi starea normală şi care cea anormală a lucrurilor din ministerul pe care îl păstoreşte de atât de mult timp...
Domnul ministru alocă, cu generozitate şi fără jenă, prin ordin publicat în Monitorul Oficial din 8 aprilie a.c., fonduri pentru prime de vacanţă, tichete de masă, sporuri, ore suplimentare etc., ce urmează a fi primite de către salariaţii AFR şi ARR în acest an, în care tuturor ni se cere să strângem cureaua! În care, li se cere acelaşi lucru inclusiv profesorilor care, prin hotărâre judecătorească, aveau dreptul să nu li se aplice curba de sacrificiu!
Ca membru al opoziţiei, nu pot decât să semnalez acest lucru şi să sper că nu va mai trece mult timp şi vom putea face curăţenie şi la vârful Ministerului Transporturilor!"
Tags:
Gratiela Gavrilescu politica camera deputatilor pnl prahova