Cristian Diaconescu pleacă din PSD şi trece la independenţi
Autor: Administrator
Actualizat la: 24 februarie 2010 15:34:46
Publicat la: 24 februarie 2010 15:29:57
|
Senatorul PSD Cristian Diaconescu se afiliază grupului de parlamentari independenţi, a declarat Gabriel Oprea, liderul coordonator al grupului.
|
 |
Gabriel Oprea a declarat la Realitatea TV că senatorul Cristian Diaconescu a făcut o cerere scrisă şi a trecut în grupul independenţilor. Liderul grupului independenţilor a mai spus că a avut şi o discuţie cu Cristian Diaconescu înainte de a trimite cererea către conducerea Senatului. "Suntem prieteni, ne cunoaştem foarte bine, am fost colegi de partid", a spus Oprea. "Astăzi în jurul prânzului, domnul senator Cristian Diaconescu a făcut o cerere scrisă şi a trecut la grupul parlamentar al independeţilor din Senatul României. Este vorba despre un formular tip în care senatorii şi deputaţii cer preşedintelui camerei respective să treacă la orice alt grup", a spus Gabriel Oprea. Senatorul PSD Cristian Diaconescu a declarat marţi seară că ar putea demisiona din PSD în situaţia în care Parchetul scoate la iveală faptul că ar fi fost urmărit la comanda unor colegi din partid.
Sursa: Realitatea.net
Tags:
Politic cristian diaconescu psd independent