Averea Mădălinei Manole a crescut după moartea ei / Ultimul album se vinde ca pâinea caldă
Autor: Administrator
Publicat la: 29 iulie 2010 08:55:58
După ce s-a sinucis, acum două săptămâni, Mădălina Manole a devenit cel mai bine vândut artist român al momentului. Astfel, întregul tiraj al albumului „O nouă Mădălina”, pe care artista nu a mai apucat să-l lanseze oficial, s-a epuizat în doar câteva zile, iar casele de discuri au cerut să fie reeditat în peste 50.000 de copii. Şi soţul defunctei soliste a anunţat că va lansa un album cu melodii neauzite ale solistei, ce va fi urmat de un CD cu muzică dedicată Sărbătorilor de iarnă, tot în interpretarea Mădălinei. Înainte să se sinucidă, averea Mădălinei Manole era compusă dintr-o vilă în Otopeni, în valoare de aproximativ 300 de mii de euro şi un autoturism Opel. Imediat după înmormântarea artistei, între soţul Mircea Petru şi familia Mădălinei a izbucnit un scandal monstru, scopul urmărit fiind tutela copilului şi, implicit, averea „fetei cu părul de foc”.