Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

YXNoPTU0NDYzYWMwZjFiMWYwNDBjOTFmZjYxMWM5MDc5ZjZk.thumb.jpg

Gallup International a realizat, la sfârșitul anului 2016, un sondaj pe diverse teme, în care respondenţii au fost întrebați și dacă sunt sau nu persoane religioase. Potrivit studiului publicat recent, mai bine de jumătate din populația planetei se declară religioasă.

 

Studiul, la care au participat 66.000 de persoane din 68 de țări, arată că 62% dintre respondenți se consideră religioși, 25% nu se consideră religioși și 9% spun că sunt atei. Potrivit Gallup, 74% din populația planetei crede că avem suflet, 71% dintre pământeni cred în Dumnezeu și 56% cred în Rai în timp ce 54% cred în viața de după moarte și puțin sub jumătate(49%) în existența iadului.

Cele mai religioase țări

 

Thailanda este cea mai religioasă țară, aproape întreaga populație (98%) declarându-se religioasă. Alături de Thailanda, țările care se remarcă ca fiind cele mai religioase sunt Nigeria (97%), Kosovo, India, Ghana, Coasta de Fildeș, Papua Noua Guinee (toate cu 94%), Fiji (92%), Armenia (92%) și Filipine (90%). România ocupă și ea un loc fruntaș în top, 89% dintre români spunând că sunt religioși.

Citește continuarea pe Digi24.ro