Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

inel-afacere.jpg

Un inel cu diamant cumpărat cu 10 lire sterline de la un târg de vechituri s-a vândut la licitaţie la Sotheby's Londra cu 657.000 de lire sterline, potrivit The Guardian.

 

Diamantul, numit „Tenner”, de 26,27 carate, în formă de pernă, s-a vândut la Sotheby's Londra peste aşteptări. Bijuteria a fost cumpărată în 1980 de la un târg de vechituri, notează News.ro.

„Tenner” a fost tăiat în secolul al XIX-lea, însă povestea şi felul în care a ajuns la târg sunt necunoscute. Proprietara şi-a asumat că este o bijuterie decorativă şi nu avea nicio ideea despre valoarea ei. Recent, Gemological Institute of America (GIA) a constatat că este vorba despre un diamant autentic. 

 

O altă piesă care s-a vândut la Sotheby's a fost o broşă cu diamant Cartier, purtată de Margaret Thatcher în mai multe ocazii, inclusiv în ziua în care şi-a prezentat demisia Reginei din funcţia de prim-ministru. 

Cu un design geometric, broşa a atras interesul cumpărătorilor şi a ajuns să se vândă în final cu 81.250 de lire sterline. Valoarea finală fusese estimată între 25.000 şi 35.000 de lire sterline. 

Sumele adunate în urma acestei licitaţii vor fi donate fondului Endeavour, o asociaţie care sprijină răniţii şi militarii bolnavi şi femeile. 

sursa: digi24.ro